Steaua a mai realizat încă un transfer, achiziționându-l pe fundașul lui FC Timisora, Iasmin Latovlevici. În vârstă de 24 ani, jucătorul a fost împrumutat campionatul trecut la Gloria Bistrița.
„Pițurcă l-a dorit foate mult la Steaua, el a fost cel care l-a promovat și la echipa națională (n.r. – echipa B). Chiar dacă nu va fi titular, se va lupta pentru asta și în scurt timp va deveni om de bază în echipă. Steaua are un anumit parametru pentru salarii, iar Latovlevici se va încadra acolo. Oricum. va câștiga mai bine ca la Timișoara, Steaua e un club care se respectă, e mai mare decât Timișoara”, a spus Florin Iacob la sport.ro
Impresarul fotbalistului a declarat că Latovlevici a fost ofertat și de Dinamo, dar jucătorul a ales să joace la Steaua.
„Dinamo l-a ofertat prima în această vară, după ce o mai făcuse și în urmă cu doi ani, dar Iasmin n-a vrut să se ducă acolo. A ales să meargă la Steaua, pentru a colabora cu Pițurcă. Piți are mare încredere în el și îl va face fotbalist”, a spus impresarul pentru adevarul.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER