Casa părintească a fotbalistului bănățean a răsunat ieri de colinde. În satul natal al lui Luchin, Variaș, trăiesc circa 300 de sârbi, ortodocși de rit vechi, care au sărbătorit ieri ajunul Crăciunului.
Faptul că Srdjan a fost crescut în spiritul polist din fragedă pruncie este demonstrat de modul în care a fost decorată camera lui. Pereții sunt vopsiți în violet, iar la loc de cinste stau două tricouri înrămate. Unul dintre ele, având imprimat numărul 36, este cel pe care Luchin l-a purtat la debutul său pentru Poli, în 2007, când timișorenii au smuls un egal în fața lui Dinamo cu echipa a doua. Celălalt e o adevărată piesă de colecție, fiind parte a echipamentului cu care alb-violeții jucau în anii ’70.
Luchin are un minimuzeu și în dulap, unde păstrează tricourile unor adversari celebri pe care i-a înfruntat în ultimii ani, printre care Kompany, Adebayor (Manchester City), Tosic (Partizan) sau Ishchenko (Șahtior). Până și globurile din bradul familiei Luchin sunt toate în violet. „Sora mea s-a ocupat de împodobirea bradului și ea a decis să îl facem alb-violet”, a spus fotbalistul timișorean.
Îi e dor de Latovlevici
Srdjan a pus câteva kilograme pe el în vacanță, însă ieri, în ajunul Crăciunului, a ținut post. „În ziua de Crăciun mâncăm toate bunătățile. Specific este un colac mare cu busuioc, pe care îl tăiem în patru, precum și o prăjitură cu nucă, asemănătoare cu baclavaua”, a detaliat fotbalistul.
Peste o săptămână urmează o nouă sărbătoare importantă pentru sârbi, noaptea de Anul Nou, însă Luchin va fi atunci în cantonament la Debrecen. „O să petrec singur. Îmi pare rău că nu mai sunt cu Latovlevici. Poate, la un moment dat, vom fi din nou colegi. Îl aștept să se întoarcă la Poli”, a spus Luchin.
„Nu putem să garantăm că vom lua titlul, dar putem promite că vom face tot ce ne stă în putere ca să fim campioni”, Srdjan Luchin, fundaș Poli Timișoara
3 fotbaliști din lotul lui Poli sunt născuți în județul Timiș: Luchin, Popovici și Poparadu
Luchin a fost „Gigi” pentru colindători
Casa familiei Luchin a fost colindată de mai multe cete de copii, care au cântat atât în limba sârbă, cât și în română. Deliciul l-a făcut un copil, vecin de-al lui Srdjan, care i-a cântat fotbalistului „Steaua sus răsare”. Luchin l-a imitat pe Gigi Becali în timp ce i-a înmânat niște bani băiețelului. „Dacă mi-ai cântat de Steaua, hai să îți dau niște bani, pac pac!”, a glumit fundașul lui Poli Timișoara.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER