Latovlevici este de partea lui Gigi:** „Dacă investeam la Steaua și eu mă comportam la fel!” Vezi ce spune despre Lăcătuș!

Fundașul stânga al echipei Steaua, Iasmin Latovlevici, a
declarat, miercuri, că înțelege supărarea și criticile
finanțatorului Gigi Becali la adresa jucătorilor și stafului
tehnic, precizând că el ar fi avut aceeași reacție dacă ar fi
investit la gruparea din Bulevardul Ghencea.

„Chiar și eu mă gândeam, dacă investeam ca dânsul cred
că și eu făceam la fel. Și dânsul își dorește foarte mult. Pot să
spun că ne-am relaxat, nu putem să dăm vina pe valoare. Dânsul are
perfectă dreptate și trebuie să-l înțelegem. Cu toate că se
enervează, ne motivează reacția dânsului”,
a spus
Latovlevici.

Iasmin Latovlevici a precizat că atmosfera din vestiarul Stelei
e mai liniștită acum, la trei zile de la înfrângerea de pe teren
propriu cu Gaz Metan Mediaș. „S-a mai liniștit atmosfera.
Dacă nu trecem peste hopul mai dureros, mai greu, nu avem cum să
mergem mai departe. Dacă rămânem să plângem și să ne uităm mereu în
urmă, nu rezolvăm nimic”,
a mai spus el.

Fundașul stelist nu consideră o soluție înlocuirea antrenorului
Marius Lăcătuș. „Ar fi foarte greu să se schimbe
antrenorul. Nu cred că e o idee bună”
, a menționat el.

Mijlocașul stelist Mihai Răduț își dorește ca jucătorii, prin
evoluțiile lor, să-l ajute pe Marius Lăcătuș să rămână antrenor la
Steaua. „S-au schimbat deja prea mulți antrenori. Noi
trebuie să jucăm și să-l ajutăm pe Marius Lăcătuș să rămână în
continuare alături de noi”
, a spus Răduț.

Răduț crede că o victorie la Târgu Mureș și o calificare în
„primăvara” Ligii Europa ar liniști lucrurile la Steaua.
„După o înfrângere nu e niciodată o atmosferă plăcută. Cu o
victorie la Târgu Mureș și o calificare mai departe în Liga Europa,
putem remedia lucrurile”,
a mai spus jucătorul.

El privește meciul din deplasare, cu FCM Târgu Mureș, ca pe o
partidă mai grea decât cea pierdută pe teren propriu cu Gaz Metan
Mediaș. „Este un meci destul de dificil, cred că e mai greu
decât meciul cu Mediaș. Au bătut Rapid cu 1-0, ne așteaptă
încrezători și pe noi. Noi trebuie să facem o treabă bună și să
câștigăm acolo. Avem nevoie mai mult de victorie decât de
spectacol”
, a explicat Mihai Răduț.

Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, duminică, după
înfrângerea din meciul cu Gaz Metan Mediaș, scor 0-1, că este
supărat pe toată lumea, inclusiv pe antrenorul Marius Lăcătuș. El
i-a numit pe unii jucători steliști „panarame” și a precizat că nu
le va mai da banii datorați decât atunci când îi vor merita.

Steaua va întâlni, sâmbătă, de la ora 14.00, în deplasare,
formația FCM Târgu Mureș, într-un meci contând pentru etapa a XVI-a
a Ligii I.

Mediafax

Publicat: 17 11. 2010, 15:37
Actualizat: 17 11. 2010, 15:40