Potrivit presei italiene, Iasmin este dorit de AS Roma. Agentul lui susține că discută cu echipe din Anglia
După plecarea lui Rusescu la FC Sevilla, Steaua este aproape de a-l pierde și pe Latovlevici
Swansea și Aston Villa sunt interesate de fundașul stânga al campioanei
Tuttomercadoweb.com a anunțat, ieri, că echipa italiană AS Roma este interesată de fundașul stânga al Stelei, Iasmin Latovlevici, deoarece acesta se pliază pe orice sistem de joc. Italienii susțin însă că românul ar avea viață grea aici, ținând cont că „giallorossi” mai au încă trei jucători de bandă stângă.
Impresarul jucătorului, Florin Iacob, crede că șansele ca Latovlevici să ajungă în Serie A sunt minime. Zilele trecute, agentul fotbalistului de la Steaua s-a deplasat la Londra, la invitația a două echipe de mijlocul clasamentului din Premier League, pentru a trata un eventual transfer. Este vorba de Swansea City și de Aston Villa, dar deocamdată nu este nimic concret.
Iacob crede că fotbalistul valorează două milioane de euro
Impresarul fotbalistului a discutat cu Gigi Becali înainte ca acesta să fie reținut, dar nu s-a stabilit o sumă concretă de transfer. Iacob a fixat prețul lui „Lato” la două milioane de euro, dar, având în vedere că pe Rusescu s-a primit puțin peste această sumă, pentru un fundaș se așteaptă la mai puțin de atât: „Eu cred că două milioane este suma corectă pentru Latovlevici. Dar, dacă mă gândesc că Steaua și-a vândut atacantul cu două milioane, probabil că o să se mai scadă din această sumă”.
În decembrie 2011, Latovlevici a fost aproape de a fi transferat la St. Ettienne, însă afacerea nu s-a încheiat pentru o diferență de 300.000 de euro. Un milion solicita atunci Gigi Becali pe jucător
articol scris de Mirela Apostol
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER