Latovlevici, pus la zid după prestația de la Utrecht!** Intră Brandan!

Latovlevici, pus la zid după prestația de la Utrecht!** Intră Brandan!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prestația mai multor jucători la partida din Olanda l-a pus pe
gânduri pe Marius Lăcătuș. Iar prima decizie a fost deja luată. Din
cauză că nu este încă disciplinat din punct de vedere tactic,
Iasmin Latovlevici va privi următorul meci, cel cu Pandurii, de pe
banca de rezerve. Tricoul de titular va fi îmbrăcat de Brandan,
care în acest moment se luptă cu o întindere la gamba stângă, dar
le-a transmis celor din staff că va evolua oricum, chiar și cu
infiltrații.

Rezultatul cu Utrecht a fost mulțumitor până la urmă, nu însă și
evoluția roș-albaștrilor. Mai ales în apărare, unde, de multe ori,
pusă sub presiune, linia de fund a comis câteva erori uriașe. Și
s-a ajuns la concluzia că principala cauză este lipsa de disciplină
tactică a unor jucători, iar primul cap care a căzut a fost cel al
fundașului stânga, Iasmin Latovlevici. „Încă de la meciul cu
Dinamo, Lăcătuș a fost supărat pe el și l-a muștruluit. Și aseară
aștepta mai mult de la Latovlevici. Iasmin nu își respectă
sarcinile din teren, Lăcătuș vorbește una cu el când intră pe
teren, iar când începe meciul, Lato joacă altceva! Mereu e prins
descoperit, se duce în atac și uită să mai vină, nu își respectă
sarcinile, are mereu probleme, pentru că nu știe să stea în teren”,
au dezvăluit surse din cadrul clubului roș-albastru.

Șansa lui
Brandan

Adus în Ghencea pe o căruță de bani, argentinianul Pablo Brandan va
primi din partea „Fiarei” tricoul de titular. Folosit și de Ilie
Dumitrescu ba la închidere, ba mijlocaș stânga, Brandan va evolua
luni, contra gorjenilor, exact pe postul care l-a consacrat: în
stânga apărării. Și, deși este accidentat încă de la derby-ul cu
Dinamo și a ratat două dintre antrenamente, Brandan a transmis
staffului că vrea să joace cu orice preț. „Joc și cu infiltrații,
doar să joc, eu de doi ani n-am avut o accidentare, n-am stat deloc
pe bancă. Chiar dacă mă doare, voi face injecții, infiltrații,
orice, doar să fiu pe teren”, a fost mesajul jucătorului către
stafful tehnic.
Devotamentul de care a dat dovadă argentinianul l-a convins și pe
Lăcătuș: „Brandan va avea șansa să demonstreze în meciul cu
Pandurii. E un fotbalist pe care Lăcătuș îl place foarte mult,
fiind foarte disciplinat pe teren, precis în intervenții și
constant în evoluții”, au mai dezvăluit aceleași surse.

5 meciuri a evoluat
Pablo Brandan în tricoul roș-albastru, nereușind să înscrie vreun
gol

Meme:
„L-a văzut cineva pe Latovlevici la Utrecht?”

La finalul partidei de la Utrecht, Mihai Stoica, fostul manager
general al roș-albaștrilor și al Unirii Urziceni, a opinat că Pablo
Brandan ar trebui să fie titular de acum înainte la Steaua. „L-a
văzut cineva pe Latovlevici pe teren la Utrecht? După ce am văzut
eu, e clar că Brandan ar trebui să fie titular. S-au făcut eforturi
mari pentru aducerea lui, nu înțeleg de ce nu joacă”. Impresarul
ex-timișoreanului, Florin Iacob, a luat foc când a auzit vorbele
lui Meme. „Ce a făcut Meme Stoica este un atac grosolan al unui om
fără caracter și lipsit de cel mai elementar bun-simț!”, a fost
reacția agentului.

Oficial, am pierdut locul
direct în Ligă

Inevitabilul s-a produs: România a fost depășită de Belgia în
clasamentul coeficienților UEFA al cluburilor. Acum se află pe
locul 14, primul care nu dă nicio șansă la calificarea directă în
grupele Ligii Campionilor. De pe locul 13, România putea să spere
în continuare la locul direct în Liga Campionilor și pentru
campioana din sezonul viitor. Singura condiție era ca Liga
Campionilor să fie câștigată în acest sezon de o echipă care își
asigură calificarea și din campionatul intern. Ceea ce este destul
de probabil, dacă ne gândim la Real Madrid, Barcelona, Inter,
Manchester etc. De pe 14, șansele sunt nule conform regulilor UEFA.
Campioana din acest sezon al Ligii I este astfel ultima care merge
direct în Ligă. Teoretic, mai putem îmbunătăți coeficientul și
recupera locul. Dar practic, cele două echipe ale noastre, CFR și
Steaua, nu dau semne că ar puncta prea mult, în timp ce Belgia are
trei echipe rămase, Anderlecht, Brugge și Gent, care merg mai
bine.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×