Latovlevici se întoarce la „urât, foarte urât. Eram obișnuit cu 50.000 de fani”. Ce spunea fundașul dreapta despre FCSB pe vremea în care juca în Turcia

Iasmin Latovlevici e pe punctul de a reveni în Liga 1. Fundașul stânga de 32 de ani s-a despărțit de Galatasaray și a primit o propunere concretă de revenire la echipa de la care a plecat în Turcia, la FCSB. Latovlevici urmează să discute detaliile contractului și va juca sub comanda lui Nicolae Dică, urmând să fie o variantă pentru Junior Morais, brazilian ale cărui prestații au dezamăgit în acest început de sezon.

Fundașul stânga a plecat de la FCSB la Genclerbirligi în 2015, Latovlevici alegând atunci Turcia deși se vorbea despre interes și din partea unor cluburi precum Dinamo Zagreb sau Legia Varșovia. Ulterior, fotbalistul a recunoscut faptul că a ales Turcia pentru bani, pentru a-și asigura un viitor lipsit de griji din acest punct de vedere. 

Mai mult, Latovlevici comenta la acel moment situația de la FCSB, echipă părăsită de suporteri. „Eu unul dacă aș juca acum la Steaua, ar fi foarte urât. Adică obișnuit cu 20-30-40-50.000 de suporteri… dar nu au ce să facă„, spunea Lato într-un interviu acordat ProSport. Asistențele FCSB sunt mult mai mici în ultimele sezoane, cel puțin în comparație cu felul în care stăteau lucrurile atunci când Latovlevici a jucat prima dată la echipa lui Becali. În acest sezon, doar meciul cu Dinamo a adus un număr rezonabil de spectatori pe Național Arena, aproape 28.000. În rest, FCSB a jucat cu 3.500 de fani în fața lui Poli Iași și cu 7.000 de suporteri în tribune cu Rudar Velenje în preliminariile Europa League.

Publicat: 14 08. 2018, 14:26
Actualizat: 10 01. 2019, 13:03