Latovlevici: „Toți ne gândim să plecăm!” Planul steliștilor dacă UEFA va exclude clubul din Ligă

Latovlevici recunoaște că mulți jucători de la Steaua se gândesc să meargă afară precum Rusescu, însă consideră că mai trebuie să ai și șansă pentru a reuși acest lucru

Latovlevici susține că nu-i va sta deloc gândul la audierea UEFA care va avea loc astăzi

Iasmin, ești obosit după această pregătire?
E greu, dar ne e benefică, să știi! Trebuie să fim în formă, iar pentru asta trebuie să facem sacrificii, pentru a lua din nou campionatul, nu? Trebuie să ne mulțumim suporterii, că așa i-am obișnuit, plus că la Steaua se vrea performanță! Am schimbat și programul, încerc să nu mai dorm la prânz și să dorm mult mai bine noaptea, pentru ca a doua zi să fiu cât mai în formă…

Vă deranjează și căldura insuportabilă?
A fost foarte cald, e destul de greu să faci atâta efort la peste 30 de grade… La un moment dat, nu mai suportam, la un antrenament, m-am dat și cu cremă pe cap, să nu mă ard!

Te gândești la decizia din partea UEFA?
Nu, nu are rost, vrei să îmi fac numai gânduri rele? Nu ne interesează, încercăm să stăm cât mai departe de acest subiect, contează cel mai mult să fim sănătoși.

Dar dacă UEFA va decide să vă excludă din cupele eurpene?
Încercăm să o luăm de la capăt! Ce pot să fac? Să mă spânzur?  Toți mai avem contracte, ni le vom duce până la capăt și încercăm să ne facem treaba cât mai bine. Ne vom axa pe campionat și vom încerca să-l câștigăm din nou. Vom fi la fel de bine pregătiți, e greu ce facem aici, dar ne va ajuta apoi în campionat.

Te gândești la un transfer în străinătate?
Toți ne gândim, pe oricine întrebați ar vrea să plece și să joace într-un campionat puternic. Și nu doar de la Steaua, chiar și de la Dinamo și de la alte echipe. A venit rândul multora de la Steaua să se transfere, dar asta depinde și de norocul fiecăruia…

„Raul se va descurca în Spania”

Ce spui de plecarea lui Rusescu la Sevilla?
A prins un sezon foarte bun, a ieșit golgeterul campionatului, era interesant dacă rămânea, dar așa? O să se descurce și acolo și o să marcheze multe goluri și în Spania, sunt convins.

CFR-ul s-a întărit și se anunță a fi o concurentă serioasă în lupta pentru titlu. Ce spui?
Vreau fapte, nu vorbe! La noi, În România, se vorbește foarte mult, mai mult decât se face. Deci, nu vreau să spun mai multe. Chiar nu mă interesează, nici nu m-am uitat la ce fac celelalte echipe, mă interesează doar ce facem noi, atât!

A apărut și o ultimă informație: Arpad Paszkany ar dori să vândă echipa…
(n.r. – râde) O vindea de mult, dacă chiar dorea, dar așa e la noi, asta e România!

Referitor la cazul fotbalistului care s-a înecat în urmă cu câteva zile, știm că și tu ești un înotător foarte bun…
Da, sunt, dar nu foarte bun. Îmi place să înot! Am avut mari prieteni, care erau profesioniști și care au sfârșit tragic în Dunăre, li se prindeau picioarele în iarba de pe fund și ăla era finalul… Deci, la înot i se poate întâmpla și unui profesionist.

S-a întors Rusescu!

Rusescu a revenit, ieri, în țară, unde va sta până pe 6 iulie, când Sevilla își va relua pregătirea. Fostul golgheter al Stelei s-a arătat flatat de cuvintele frumoase pe care foștii internaționali români le-au spus în Spania despre el. „Când Ilie Dumitrescu și Gică Craioveanu spun asemenea cuvinte despre mine, eu unul mă simt flatat, mă simt extraordinar. Sunt bucuros că i-am făcut să vorbească așa despre mine”, a afirmat Rusescu pe aeroportul „Henri Coandă”. (Mirela APOSTOL)

Publicat: 21 06. 2013, 10:39
Actualizat: 21 06. 2013, 10:40