Laurenţiu Reghecampf s-a alăturat listei de indisponibili a Universităţii Craiova, el lipsind la şedinţele de pregătire de săptămâna aceasta din cauza unei răceli, dar va fi „recuperat” pentru următorul meci al „juveţilor”, cel din deplasare cu CS Mioveni, programat miercuri, de la ora 17.30.
Unul dintre secunzii lui „Reghe”, Viorel Dinu, a lămurit situaţia antrenorului principal, spunând că acesta va sta pe bancă la partida de mâine: “Mister a avut o problemă minoră de sănătate, am vorbit cu el acum, dar mâine la meci şi m-a asigurat că va fi pe bancă”.
Viorel Dinu a prefaţat şi duelul Universităţii Craiova cu CS Mioveni: “Ştim că avem un meci greu cu Mioveni, ei au pierdut un singur meci din ultimele 11, şi acela dintr-un autogol. Nu avem o situaţie foarte bună în lot, avem încă accidentaţi, mereu apar astfel de probleme, ne-am obişnuit cu lucrul acesta, dar avem jucători de valoare, care îi pot înlocui pe cei accidentaţi, mulţi sunt nerăbdători să joace, au dat dovadă de caracter şi şi-au făcut foarte bine treaba”.
Alexandru Mateiu a redevenit titular, după mult timp, la Universitatea Craiova, deşi el a pierdut pregătirea de iarnă, fiind descoperit pozitiv cu COVID-19 chiar la plecarea lotului oltenilor în stagiul din Antalya. Despre duelul de la Mioveni, Mateiu a spus: „Va fi un meci dificil, pentru că ştim că Mioveniul nu a mai pierdut de mult timp, este o echipă bine organizată, dar e important ce facem noi, să ne continuăm drumul bun şi să continuăm cu aceeaşi motivaţie până la final, mai ales că avem un moral bun. Începem să ne revenim, pentru că am pierdut pregătirea de iarnă, dar acum suntem bine din punct de vedere fizic”.
Alexandru Mateiu este unul dintre jucătorii Universităţii Craiova care se află în ultimele luni de contract cu gruparea din Bănie, alături de Dan Nistor, Mirko Pigliacelli şi Marius Constantin.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER