Laurențiu Reghecampf îl așteaptă pe Andrei Vlad la Universitatea Craiova. „Este un jucător interesant!” Mirko Pigliacelli, out din Bănie? „N-are contract de titular!”

Echipele FCSB (echipament rosu) si Sahtior Karagandy s-au intalnit intr-o partida din prima mansa a ”dublei” din turul doi preliminar al Conference League la fotbal, partida disputata pe Arena Nationala din Bucuresti, joi 22 iulie 2021. GEORGE FILIP / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Laurențiu Reghecampf a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre posibilitatea ca Andrei Vlad să revină la Universitatea Craiova.

Gigi Becali l-a sunat pe Mihai Rotaru ca să îi propună să îl transfere pe Andrei Vlad de la FCSB, după eliminarea din turul 2 preliminar al Conference League, toate acestea deoarece goalkeeperul a gafat la meciul retur cu Shakter Karagandy.

Laurențiu Reghecampf a reacționat după propunerea lui Gigi Becali și a lăsat să se înțeleagă că nu ar refuza un transfer al lui Andrei Vlad și a dezvăluit de ce.

Laurențiu Reghecampf îl așteaptă pe Andrei Vlad la Universitatea Craiova

Mai mult, Laurențiu Reghecampf a comentat și în legătură cu viitoarele transferuri pe care oltenii le pregătesc pentru sezonul 2021 – 2022, după ce l-au adus pe Ionuț Vînă.

„L-am adus pe Ionuț (n.r. Ionuț Vînă), probabil vor mai veni și alți jucători. Noi vorbim zilnic ca să îmbunătățim lotul echipei, să avem un nivel ridicat la antrenamente pentru că așa avem și la meci. Nu există o listă, ci anumite posturi unde avem nevoie de dublură, sau un jucător care să ridice nivelul, dar asta în funcție de bugetul pe care îl avem. Așa putem să cumpărăm 20 de jucători și să formăm o ecgipă nouă, dar nu este cazul. O să vedem și cu Vlad, dar noi în momentul de față suntem acoperiți. Un jucător ca Vlad este interesant pentru orice echipă, joacă la echipa națională… Eu nu văd ce problemă ar fi dacă am avea 3 portari de mare valoare, asta dacă vine și Vlad”, a spus Laurențiu Reghecampf în conferința de presă susținută înainte de Universitatea Craiova – FC Botoșani.

Mirko Pigliacelli are zilele numărate la Universitatea Craiova

Laurențiu Reghecampf a comentat și despre situația lui Mirko Pigliacelli, portar care a fost trecut pe banca de rezerve după venirea lui la Universitatea Craiova și a transmis că David Lazar va continua să fie titular.

„Lazar a apărat bine, dă siguranță și era normal să mă gândesc la el după meciul cu FCSB. Acolo echipa a luat 4 goluri, nu dau vina pe Mirko, dar pentru mine decizia este să apere Lazar. Mirko este plătit, este jucător profesionist și trebuie să își facă treaba cum o fac ceilalți. Nu există un contract în care să scrie că trebuie să fie titular”, a spus Laurențiu Reghecampf.

Publicat: 31 07. 2021, 16:26
Actualizat: 31 07. 2021, 16:27