Laurențiu Reghecampf recunoaște că „nu e o atmosferă bună” la Universitatea Craiova înaintea derby-ului cu CFR Cluj. Decizie stranie a oltenilor după ce au ratat toate obiectivele

După ce a ratat, pe rând, obiectivele importante ale acestui sezon, titlul, locul 2 şi finala Cupei României, Universitatea Craiova merge în Gruia cu autocarul şi nu cu avionul, cum obişnuia.

Partida cu CFR Cluj, programată duminică, de la ora 21:30, este una fără miză pentru formaţia din Bănie, care va termina pe locul 3 acest campionat, dar va trebui să dispute un baraj pentru a-şi câştiga un loc în preliminariile Conference League.

Laurențiu Reghecampf recunoaște că „nu e o atmosferă bună” la Universitatea Craiova înaintea derby-ului cu CFR Cluj. Oltenii au plecat cu autocarul spre Gruia

Antrenorul Universităţii Craiova, Laurenţiu Reghecampf, a prefaţat derby-ul din Gruia, dezvăluind că atmosfera din lot nu este una bună după eşecurile cu FCSB şi Sepsi, iar jucătorii se resimt, fizic şi moral, în urma acestor meciuri pierdute.

„Venim după două meciuri foarte dificile, pe care le-am pierdut, atmosfera nu este una foarte bună, dar la Cluj jucătorii vor avea ambiţie foarte mare, trebuie să arătăm bine, ne apărăm şansele şi încercăm să câştigăm punct sau puncte. Situaţia lotului este ca după un meci pierdut.

Am avut foarte puţin timp la dispoziţie să pregătim următorul joc, avem foarte mulţi jucători loviţi, toţi resimt efortul celor două meciuri foarte grele pentru noi, am avut parte de foarte mult stres mental, sper să-i refacem pe jucători până la jocul cu CFR, mai avem un antrenament, sper să am cât mai mulţi jucători la dispoziţie” a declarat Laurenţiu Reghecampf.

Vătăjelu: „Nu e un moment extraordinar pentru noi”

Fundaşul Bogdan Vătăjelu a prefaţat şi el partida de mâine seară, din Gruia. „Ne aşteaptă un meci greu, ca toate celelalte, va trebui să ne revenim puţin moral după ce s-a întâmplat în semifinală, sperăm să facem un meci bun şi să ne bucurăm totuşi la Cluj.

Nu e un moment extraordinar pentru noi, dar trebuie să trecem peste, nu trebuie să ne afecteze ce s-a întâmplat, ci să ne gândim ce putem face bine în viitor. Le mulţumim suporterilor că au rămas lângă noi după ultimele înfrângeri, le transmit să rămână alături de noi, fiindcă numai împreună ne putem reveni şi putem câştiga din nou” a spus Bogdan Vătăjelu, care îi va lua locul în banda stângă căpitanului Nicuşor Bancu, suspendat după ce a fost eliminat în meciul din Cupa României, cu Sepsi. 

Publicat: 14 05. 2022, 11:15