Laurențiu Reghecampf, veste proastă pentu Dan Petrescu: „Asta e prima echipă care îi va pune mari probleme”

Laurențiu Reghecampf a vorbit despre lupta la titlul din Liga 1. Antrenorul luide la Al Wasl îl contrazice pe Sorin Frunză, care spunea că, atâta timp cât Dan Petrescu va antrena în România, nimeni altcineva nu va mai ridica titlul deasupra capului.

Laurențiu Reghecampf a câștigat două campionate cu roș-albaștrii și afirmă că FCSB este prima echipă care îi va pune probleme liderului din acest moment.

„Nu ai cum să spui că nu va câştiga altă echipă campionatul atâta timp cât e Dan Petrescu la CFR. El o să încerce să facă tot ce poate ca echipa lui să câştige şi sunt sigur că asta va face, pentru că ştiu mentalitatea lui.

Celelalte echipe trebuie să se ridice la nivelul CFR-ului din toate punctele de vedere, investiţii, organizare şi ceea ce se întâmplă acolo. O să încerce cu siguranţă să le pună probleme. Iar FCSB e prima echipă care va pune mari probleme”, a declarat Reghecampf, potrivit Look.

Sorin Frunză îl laudă pe Dan Petrescu

Sorin Frunză a fost campion cu Unirea Urziceni și a jucat 10 meciuri în Champions League. Îl cunoaște bine pe Dan Petrescu. Este convins că dacă l-ar fi întâlnit mai devreme ar fi jucat titular la echipa națională. Frunză este convins că FCSB și Craiova se zbat degeaba. Tot CFR Cluj va câștiga titlul de campioană.

Unirea Urziceni a reușit mare surpriză în anul 2009. Trupa patronată de Dumitru Bucșaru a câștigat titlul și a obținut apoi aproape 20 de milioane de euro după ce a adunat 10 puncte în grupele Champions League. Sorin Frunză este convins că toate aceste performanțe nu ar fi fost posibile fără antrenorul Dan Petrescu.

„Cât timp antrenează Dan Petrescu în România, nu mai ia nimeni titlul. El pentru asta este născut și crescut: să ia trofee. La vârsta de 30 de ani, când am ajuns la Unirea Urziceni, am văzut la Dan Petrescu ce înseamnă să fii profesionist sută la sută.

Trebuia să fii profesionist și când nu erai în baza de antrenament… asta ne spunea mereu. Viața în fotbal este scurtă și trebuie să profiți la maximum de ea. Până să-l întâlnesc pe Dan Petrescu nu eram profesionist în adevăratul sens al cuvântului: făceam niste mese, ieșeam prin oraș…” , a spus fostul mijlocaș al campioanei din anul 2009.

Publicat: 19 05. 2020, 23:02
Actualizat: 19 05. 2020, 23:04