Laurențiu Rus a semnat un contract cu FC Voluntari pentru două sezoane
Mijlocașul Laurențiu Rus a semnat luni un contract valabil pentru două sezoane cu gruparea FC Voluntari, din postura de jucător liber, după ce și-a reziliat înțelegerea cu Astra Giurgiu, informează pagina de Facebook a clubului ilfovean.
Jucătorul în vârstă de 30 de ani s-a alăturat luni lotului pregătit de antrenorul Flavius Stoican și va purta tricoul cu numărul 4 la FC Voluntari.
Laurențiu Rus, născut la 7 mai 1985, la Cluj-Napoca, a evoluat până în prezent peste 120 de meciuri în prima divizie, pentru Dinamo București, Astra Giurgiu, FCM Târgu Mureș și Petrolul Ploiești, reușind să marcheze cinci goluri.
FC Voluntari a mai anunțat luni că a reziliat de comun acord contractele jucătorilor Andrei Poverlovici și Marius Matei.