Laurette: „Pulhac mi-a spus că vrea să o facă în 3 cu mine și Torje!”** Pulhac: „Mi-am luat fesuri, să nu mai fiu atrăgător, dar nu ține”:)
Problemele continuă la Dinamo. După ce N’Doye a fost surprins
din nou în club, „câinii” au fost reținuți în cantonament, spre
bucuria lui Giovani Becali, mândru de ‘isprava’
senegalezului.
„Foarte bine a făcut N’Doye că a ieșit și că dinamoviștii
vor sta în cantonament din cauza lui. Eu, în locul lui, aș mai
ieși, ca să stea încă o zi în plus în cantonament. Numai așa poate
lua Dinamo campionatul. În locul lui m-aș dezbrăca din
nou.„, a spus fostul impresar.
Ziarele de scandal au pus pe tapet o nouă ipoteză, care teoretic nu
e menită să agite prea mult spiritele în Ștefan cel Mare; totuși,
dacă ne gândim că rivalii din Ghencea justifică forma slabă a lui
Tănase prin prisma ‘bombei sexy’, s-ar putea ca lucrurile să
degenereze și în Ștefan cel Mare, în cazul în care Torje sau Pulhac
vor avea evoluții slabe.
Despre ce e
vorba?
Mulatra Laurette, dansatoare de meserie, susține că fundașul stânga
și mijlocașul dreapta de la Dinamo i-au propus un menage a trois.
Mai exact, Pulhac a fost cel care i-ar fi lansat provocarea, după
emisiunea difuzată de ProTV, Happy Hour, unde Laurette le-a dansat
celor doi în brațe.
„Eram în culise, Pulhac a venit la mine și m-a întrebat
dacă merg să-i văd apartamentul. La mișto, am zis să-i aducă și pe
colegii lui de la Dinamo. El mi-a răspuns că vine și Torje și că ar
vrea să o facem în trei. Am rămas șocată„, a spus Laurette
în Fanatik.
‘Câinii’
se apără
Fundașul stânga nu neagă discuția, dar susține la rândul său, că
totul a fost o simplă glumă și că i-a făcut jocul mulatrei, care nu
caută decât să își facă publicitate.
„Frate, totul a fost la nivel de glumă. Nu-i adevărat ce
zice, ba, mai mult, ea s-a dat la noi. A venit la emisiunea lui
Măruță și ne-a dansat lasciv pe acolo, poate-poate picăm în plasă.
Sunt o grămadă de fetițe care vor publicitate pe spatele meu, dar
îmi fac rău în carieră. Dacă vreau să fiu cu o fată, o să vă spun
eu! Am ajuns să fiu urmărit și la supermarket. Glumind, mi-am luat
niște fesuri mai strengărești, ca să nu mai fiu așa atragator, dar
văd că fetele tot vin peste mine„, a declarat Pulhac
pentru Libertatea.