Așa cum ProSport a anunțat în ediția tipărită de miercuri, principala țintă a lui Dan Petrescu pentru la vară este Costin Lazăr.
Aflat în ultimele două luni de contract cu Rapid, mijlocașul spune că nu se mai simte dorit în Giulești, motiv pentru care nu dorește să-și prelungească înțelegerea.
„Renunțasem la majoritatea condițiilor puse inițial pentru a rămâne la Rapid, dar am fost îndepărtat prin declarațiile conducerii și nu mă mai simt dorit. În aceste condiții, e imposibil să continui în Giulești”, a declarat Costin Lazăr.
Deși în țară este dorit de Dinamo și CFR, Lazăr va alege mai mult ca sigur să joace din nou sub comanda lui Dan Petrescu, la Kuban. Pentru mijlocaș ar conta partea financiară, dar și relația excelentă pe care o are cu „SuperDan” de pe vremea când cei doi erau la Sportul Studențesc.
55 de zile mai are Costin Lazăr contract cu Rapid
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER