Costin Lazăr aduce lămuriri despre relația tensionată pe care o are cu cei din conducere. Mijlocașul giuleștenilor dă asigurări că n-a semnat cu nicio echipă, așa cum Șumuică i-a reproșat, însă nu s-a înțeles la bani cu cei din conducerea Rapidului.
Lazăr spune însă că cei de la Rapid au încercat să pună presiune pe el, pentru a semna noua înțelegere. În spatele acestor lucruri se află cei staff-ul administrativ, despre care spune că au încercat să scape de el când au ajuns sub Podul Grant.
„Eu am vrut un contract pe patru ani, ei mi-au dat unul pe trei ani. Eu le-am spus că sunt de acord și cu o înțelegere pe trei ani, dar că vreau bani mai mulți la semnătură. Nu este adevărat că mi-au oferit 900.000 de euro pentru trei ani, dacă era așa, acum o semnam.
Prefer să nu-i răspunde domnului Șumudică. Discuția a pornit de la meciul cu Galați, că nu am fost cu capul la meci și că am cerut schimbarea, dar eu am avut probleme medicale, mă durea piciorul. Eu am cerut să fac RMN-ul, să văd ce am la picior. Nu l-a cerut nici Marius Șumudică, nici medicul echipei.
De câte ori am intrat, am dat totul. Acum văd că se pune la îndoială onestitatea mea, dar dacă ne uităm în spate, nu cred că le-am dat motive. Cert este că eu am fost un pic reticient față de Rapid, pentru că eu știu că atunci când a venit o nouă conducere, Rapid a vrut să scape de mine, să mă dea la DInamo la schimb cu alți jucători. Eu chiar m-am supărat atunci.
Au fost echipe care m-au ofertat, dar din țară nu mă interesează nicio echipă. Au spus că am semnat cu Dinamo sau CFR doar ca să pună presiune pe mine și să semnez. Nu vreau să spun mai multe, nu vreau să stric atmosfera în vestiar. Chiar dacă semnam prelungirea, nu cred că aș fi fost în stare să joc cu Dinamo, din cauza lucrurilor care s-au spus îmn ultima vreme”, a declarat Costin Lazăr la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER