„Lazăr, Matei și Rotariu rămân la Dinamo”. Cristian Bobar clarifică situația celor trei fotbaliști

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Cristian Bobar (31 de ani), directorul sportiv al clubului Dinamo, a acordat un interviu pentru site-ul oficial al formației din șoseaua Ștefan cel Mare. Acesta a subliniat că Lazăr, Matei și Rotariu nu vor fi transferați în această vară la cluburi din străinătate

Ultimele săptămâni au consemnat o serie de discuții și zvonuri cu privire la plecarea unor fotbaliști precum Valentin Lazăr (24 de ani), Cosmin Matei (22 de ani) sau Dorin Rotariu (19 ani). Cei trei jucători legitimați la Dinamo ar putea genera aproximativ 4 milioane de euro în cazul în care ar fi vânduți în campionatele europene. În sezonul trecut, aceștia au dovedit o formă excelentă, iar o eventuală plecare ar lăsa trupa lui Flavius Stoican fără trei titulari de bază.

„Cei trei își doresc un trofeu”

Cristian Bobar, directorul sportiv al clubului Dinamo, a acordat un interviu pentru site-ul oficial al echipei, www.fcdinamo.ro. „Lazăr, Matei și Rotariu rămân la Dinamo! Sunt fotbaliști care și-au demonstrat valoarea prin evoluțiile în tricoul alb-roșu, se simt foarte bine în Ștefan cel Mare și, foarte important, sunt la un club mare al României. Am discutat cu ei, sunt foarte atașați de echipă, de suporteri și se gândesc doar la performanță”, a afirmat acesta.

Dinamo încearcă să obțină unul dintre cele trei trofee puse în joc în sezonul 2014-2015. Directul sportiv al formației din șoseaua Ștefan cel Mare afirmă că obiectivul tinerilor jucători nu este un transfer într-un campionat puternic ci performanță pe plan intern: „Lazăr, Matei și Rotariu își doresc foarte mult, în acest sezon competițional, să câștige un trofeu cu Dinamo și să ajungă la echipa națională”.

Începutul noii ediții de Liga1 a fost perfect pentru „câini”. Elevii lui Flavius Stoican au eliminat Concordia Chiajna din optimile Cupei Ligii, după victoria cu 3-1. Clubul „roș-alb” a obținut șase puncte în primele două partide de campionat, în urma celor două succese: 4-0 cu Oțelul Galați și 3-2 pe terenul Universității Cluj. Bobar nu a uitat de aportul fanilor dinamoviști, care au depășit nivelul jucătorilor în sezonul trecut: „Indiferent de numele adversarilor, trebuie să continuăm pe aceeași linie în care am început acest sezon competițional. Avem suporteri fantastici și sunt convins că, împreună cu fanii noștri, vom fi la înălțime!”, a declarat acesta pentru www.fcdinamo.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×