Lazăr, rechemat la Dinamo. Mijlocașul pleacă miercuri în cantonamentul din Italia. Cine a avut ultimul cuvânt

Vali Lazăr, mijlocașul lui Dinamo, fusese trecut pe linie moartă de antrenorul Mircea Rednic și de președintele Dinu Gheorghe, însă oficialii grupării din Ștefan cel Mare au analizat „cazul” și au realizat că fotbalistul adus de Constantin Anghelache îi poate ajuta pe „câini” în sezonul viitor.

„S-ar putea să se întoarcă Lazăr, am avut o discuție ieri cu el. Încercăm să îi mai dăm o șansă. Sperăm că a înțeles ce înseamnă Dinamo. Și să înțeleagă că absolut toți jucătorii care au fost în ultimul timp la Dinamo sunt datori clubului. Și nu clubul e dator la ei”, a spus Dinu Gheorghe pentru Mediafax. În realitate, patronul Ionuț Negoiță a insistat ca Lazăr să se alăture formației în cantonamentul din Verbania, Italia. Oficialii din Ștefan cel Mare i-au cumpărat în această după-amiază bilet de avion spre Italia celui mai bun jucător de la Dinamo în prima parte a campionatului.


Dinamo a învins, miercuri, cu scorul de 3-1, echipa elvețiană FC Chiasso, în al treilea meci al stagiului de pregătire din Italia, informează site-ul oficial al clubului dinamovist.

Golurile dinamoviștilor au fost marcate de Ionuț Șerban (10), Dorin Rotariu (24) și Cosmin Matei (44). Marius Alexe a ratat un penalti în minutul 20 al meciului.

Antrenorul Mircea Rednic a trimis în teren următorii jucători: I. Popescu – Feussi, A. Marc, M. Popescu, Fai, I. Șerban, Gavrilă, C. Matei, S. Filip, D. Rotariu, M. Alexe.

Au mai jucat: Muțiu – Corbu, Van Haaren, Moldoveanu, Nedelcearu, Himcinschi, P. Petre, Tîrcoveanu.

Următorele meciuri amical al echipei Dinamo vor avea loc sâmbătă, cu FC Lugano și FC Chiasso, ambele partide urmând să fie jucate 45 de minute.

Publicat: 24 06. 2015, 20:19
Actualizat: 24 06. 2015, 20:20