Lazăr și Bozovic refuză prelungirea contractelor!** Vezi culisele negocierilor

Deși jucătorii sunt cu salariile la zi, problemele continuă în
Giulești. Căpitanul Costin Lazăr și Vladimir Bozovic nu și-au
prelungit înțelegerile care expiră în vară, iar Marius Șumudică
le-a dat termen o săptămână să parafeze contractele. Dacă în cazul
căpitanului discuțiile sunt pe ultima sută de metri, problema
muntenegreanului este ceva mai greu de soluționat.

Dinu Gheorghe a mers în Spania, unde echipa se află în
cantonament, și a avut o discuție cu cei doi, încercând să-i
convingă să semneze noile contracte, dar nu a primit un răspuns
favorabil. Marea problemă este cu Bozovic. Rapidiștii i-au propus
un salariu de 180.000 de euro pe sezon, cu 50.000 de euro mai mult
decât câștigă în acest moment, dar acesta vrea cel puțin 230.000 de
euro pe sezon și tratativele s-au oprit. Mai mult, impresarul
muntenegreanului vrea să-l ducă pe acesta în vară în Rusia, din
postura de jucător liber de contract. De cealaltă parte, Costin
Lazăr este aproape să-și dea acordul pentru a continua în Giulești,
singurele probleme fiind durata contractului și clauzele pe care
Dinu Gheorghe dorește să le introducă în noua înțelegere. Lazăr
vrea un contract pe patru sezoane cu salariu fix, președintele
rapidist îi oferă o înțelegere pe patru ani, în primii trei ani cu
o remunerație fixă, iar în ultimul an să câștige în funcție de câte
minute va juca.

Ultimatum
de la „Șumi”

Antrenorul giuleștenilor, Marius Șumudică, va avea o discuție cu
Lazăr și Bozovic, în care va încerca să-i convingă pe cei doi să-și
prelungească înțelegerile cu Rapid. „Momentan, cei doi fac
parte din lot. În zilele următoare voi avea o discuție cu ei. Vor
avea termen o săptămână să se gândească ce vor să facă în
continuare, eu vreau să știu după stagiul din Spania pe ce jucători
mă pot baza. Pentru mine sunt doi fotbaliști valoroși, sunt cei mai
buni din România pe posturile lor”
, a declarat tehnicianul
giuleștenilor.

„Nu-i putem aștepta la infinit să se decidă, sunt valoroși, dar
vreau să știu pe ce lot mă bazez înainte de începerea
returului”

Marius Șumudică, antrenor Rapid

„Ofertele de prelungire pentru Bozovic și Lazăr sunt bune, având în
vedere ce au făcut pentru Rapid. Sunt de acord cu mărirea de
salarii, dar atât timp cât există niște performanțe”

Dinu Gheorghe, președinte Rapid

Victorie în primul amical: 2-1 cu FCM Bacău

În prima partidă de verificare a vasluienilor pe 2011,
galben-verzii i-au învins cu 2-1 pe vecinii de la FCM Bacău,
formație ce joacă acum în Liga a III-a. Pentru vasluieni au marcat
Pouga (40) și Adailton (56), Viorel Hizo folosindu-și aproape tot
lotul disponibil pentru acest joc. Dacă primul „11” al moldovenilor
a fost: Cerniauskas – Jovanovic, Cânu, Farkas, Milanov – Neagu,
Costin, Gerlem, Milisavljevic – Temwanjera, Pouga, abia în a doua
parte a jocului au intrat pe teren și „greii” echipei: Kuciak –
Papp, Cânu, Rivas, Milanov – Campano, Genchev, Wesley, Sânmărtean –
Adailton, Bello.

„Dorinel,
la Cluj? Când CFR va retrograda!”

Președintele campioanei a sugerat acum câteva zile că Dorinel
Munteanu ar putea reveni în viitor la CFR. Declarația lui Iuliu
Mureșan l-a determinat pe șeful Oțelului, Marius Stan, să-i dea un
răspuns ironic conducătorului clujean. „Dorinel Munteanu va
ajunge din nou la Cluj doar când CFR-ul va fi în Liga a II-a. Îi va
ajuta să revină în primul eșalon și în cupele europene!”
,
a replicat Stan la Dolce Sport.

Publicat: 31 01. 2011, 09:01
Actualizat: 31 01. 2011, 09:02