Le-a fost căpitan lui Benzema și Nasri și visează să revină la națională: „Pot fi convocat și de la Dinamo” Cu ce star de la PSG își face Thicot vacanțele
Steven Thicot (26 de ani), care a fost căpitanul lui Benzema, Nasri și Ben Arfa la „juniori”, când a și ieșit campion european la U17 (2004), speră ca evoluțiile în tricoul alb-roșu să atragă privirile selecționerului Franței.
Francezul dezvăluie că își face vacanțele cu Matuidi, de la PSG, și că mai vorbește din când în când cu Nasri, de la Manchester City.
„Închizătorul” roș-albilor mărturisește că n-a ajuns la nivelul prietenilor săi din cauza ghinioanelor.
Au trecut mai bine de două luni de când te afli în România, cum te simți?
OK, simt că jocul îmi iese din ce în ce mai bine, încep să cunosc și echipa, lucrurile încep să fie frumoase pentru mine.
Ai fost campion european cu Franța, la juniori U17, în 2004. De ce nu evoluezi într-un campionat mai important decât Liga I?
Din cauza ghinioanelor și a unor lucruri ce n-au depins de mine. Trebuie să ai mereu grijă în ce persoane ai încredere. Poate că n-am luat mereu cele mai bune decizii. Pentru mine, este cea mai mare mândrie că, vreme de patru ani, am fost căpitanul unei naționale de juniori a Franței din care au făcut parte Benzema, Nasri, Ben Arfa și Jeremy Menez.
Mai ții legătura cu vreunul dintre ei?
Cu Nasri mai vorbesc din când în când, dar nu mai suntem atât de apropiați, pentru că am plecat pe căi diferite. Unul dintre cei mai buni prieteni ai mei este Matuidi, de la PSG, cu care îmi și fac vacanțele.
Crezi că Dinamo te poate ajuta să faci saltul către o echipă mai importantă?
Asta doar timpul o va spune. În primul rând, trebuie să-mi fac eu jocul bine la Dinamo, iar apoi… totul este posibil.
Dar la naționala Franței mai speri?
Ufff, este greu. Dar, de ce nu? Chiar și de la Dinamo este posibil să prind o convocare, dar pentru asta trebuie să muncesc și să avem rezultate bune nu doar în campionat, ci și în cupele europene. Când jucam în Franța eram un jucător monitorizat de staff-ul naționalei. Acum, nu cred că Deschamps știe că eu joc în România, de asta și trebuie să mă afirm.
Ai venit la București cu familia?
Nu sunt căsătorit, nu am copii. Pentru mine, familie înseamnă mama, tata și cei doi frați ai mei. Mi-am și tatuat chipurile fraților pe cele
două brațe.
Franța ocupă locul secund în grupa I a preliminariilor pentru campionatul mondial, la egalitate de puncte cu Spania (14).
5 meciuri și un gol a reușit Thicot în tricoul lui Dinamo
După Viitorul, scapă de cazarmă
Flavius Stoican (foto) a pus accentul pe pregătirea fizică, în această pauză competițională. Jucătorii au efectuat câte două antrenamente dure pe zi, la Săftica, acolo unde au și dormit în ultimele trei nopți. Ei vor pleca spre case mâine, la ora 13:00, după amicalul cu Viitorul Constanța. Stoican dorește să programeze un amical cu Dinamo II, săptămâna viitoare, înainte de meciul cu Astra, din campionat.
Negoiță îi închide gura lui Mutu
Patronul lui Dinamo a reacționat ieri, după ce Adrian Mutu a anunțat că este dispus să revină ca jucător în „Ștefan cel Mare”, însă numai împreună cu Cristi Borcea, ca acționar. „La Dinamo, nu jucătorii decid, nu ei pun condiții. Noi am avut o discuție cu Mutu privind transferul său, dar mai vedem ce se întâmplă în iarnă. Domnul Borcea este binevenit ca sponsor la Dinamo”, a spus Ionuț Negoiță.