Le-a revenit zâmbetul!** Ce surpriză le-a pregătit Olăroiu jucătorilor Stelei
După atâta ploaie și vreme rea, ieri a răsărit soarele. Nu e
doar o constatare meteo, ci concluzia care s-ar desprinde din cele
15 minute pe care le-am petrecut la antrenamentul
steliștilor.
Cosmin Olăroiu a ajuns de dimineață la stadionul din Ghencea. Și-a
luat repede în primire biroul de deasupra vestiarelor. Apoi, în
așteptarea jucătorilor care au început să vină după-amiaza, i-a
convocat într-o ședință pe toți cei din stafful tehnic. A fost
înștiințat în primul rând de situația jucătorilor din lot
accidentați sau suspendați. Apoi, a vorbit cu Caramarin și cu
preparatorul fizic despre ceea ce ar trebui să conțină primul
antrenament, unde l-a implicat și pe Cătălin Necula. La ora 17:00,
jurnaliștii au primit acceptul de a viziona ședința de pregătire a
echipei.
Prima surpriză. Steliștii nu s-au mai antrenat pe terenul șase, ci
direct pe stadionul central. A fost alegerea noului tehnician, care
a avut și un substrat psihologic. Și a avut efect asupra
jucătorilor. Dică, Tănase și ceilalți s-au antrenat cu zâmbetul pe
buze la exercițiile în care pasau mingea cu mâna și cu determinare
la jocul- școală dintre ei. Necula s-a ocupat de prima parte a
antrenamentului, Oli făcându-și apariția după cinci-șase minute
ținând în mână o hârtie pe care își notase, schematic,
antrenamentul. Cu privirea a măsurat grupul de jucători.
Va
discuta cu fiecare în parte
După antrenament, Oli n-a păstrat echipa în cantonament. Dar și-a
propus ca azi să poarte discuții îndividuale cu toți jucătorii. Va
pleca și el azi cu avionul la ora 17:30 până la Sibiu, iar de acolo
echipa va fi preluată cu autocarul până la Mediaș. Va fi un tur de
forță, pentru că miercuri urmează partida de Cupă cu FC Brașov, iar
după meciul cu Gaz Metan, steliștii se vor opri sub Tâmpa. De
aceea, Oli va lua toți jucătorii apți cu el, inclusiv pe Surdu. La
Mediaș, Oli nu va sta pe bancă, deși va avea voie, deoarece Steaua
a trimis ieri un fax la FRF pentru a anunța schimbările din staff.
Îi va lăsa acest privilegiu lui Caramarin. La Brașov, va coborî la
marginea terenului și se va implica direct.
Vine și
Prepeliță
Bucuros că Oli se ocupă acum de echipă, Mihai Stoica lucrează
intens la transferuri. L-a convins pe Gigi Becali să-l ia și pe
Prepeliță de la Universitatea Craiova. Mititelu i-a spus patronului
stelist că vor discuta transferul numai în cazul în care echipa din
Bănie va retrograda.