Virtualii campioni ar putea sărbători titlul cu numărul 24 printr-un amical cu echipa care a atins semifinalele Cupei UEFA, în 2006
Inter Milano și Juventus Torino au fost refuzate pentru a face loc amicalului
Așteptarea de șapte ani, atât cât cei de la Steaua au stat fără a câștiga titlul în Liga I, le-a dat idei în ceea ce privește metodele de sărbătorire. Următoarele două etape din campionat pot aduce, matematic, titlul cu numărul 24 echipei antrenate de Laurențiu Reghecampf, iar oficialii clubului se ocupă deja de aranjarea petrecerii. Pe lângă distracție, aceștia vor să celebreze momentul printr-un joc demonstrativ care ar aduce față în față cele mai bune echipe ale Stelei din ultimii zece ani: Steaua lui Reghecampf versus Steaua 2006, echipă care a ajuns până în semifinalele Cupei UEFA.
Goian, primul care confirmă Jocul ar putea fi organizat după terminarea acestui sezon, atunci când la Steaua 2006 ar putea juca și fotbaliștii care sunt încă în activitate și care evoluează în campionatele din străinătate. „Dacă acest meci se va organiza atunci când vom avea vacanță, eu o să vin cu cea mai mare plăcere”, a spus Dorin Goian, unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai Stelei din perioada respectivă. Managerul Stelei este principalul om de legătură între cele două echipe, el fiind în acceași funcție și atunci când echipa din Ghencea a atins semifinala Cupei UEFA. Pentru a se asigura că va avea date libere în calendarul de iarnă, Steaua a refuzat propunerile unor amicale de lux, cu Inter Milano și Juventus Torino, sugestii venite de la omul care a organizat, în vara anului trecut, jocul dintre Dinamo și FC Barcelona.
UNDE evoluează COMPONENȚII STEAUA 2006
Carlos Fernandes Feirense (Portugalia, liga a doua) George Ogăraru retras Sorin Ghionea Concordia Chiajna Dorin Goian Spezia (Italia, liga a doua) Petre Marin director sportiv Concordia Chiajna Daniel Oprița Mordovia Saransk (Rusia) Mirel Rădoi Al-Ain (Emiratele Arabe Unite) Florin Lovin SV Mattersburg (Austria) Gabriel Boștină retras Nicolae Dică Viitorul Constanța Victoraș Iacob liber de contract Rezerve: Cornel Cernea retras Daniel Bălan Rapid CFR Suceava Valentin Simion retras Vasilică Cristocea Viitorul Constanța Mihai Neșu retras Eugen Baciu retras Andrei Cristea Dinamo București
Să nu facem confuzii! Noi cu ăștia (n.r. Real și Juventus) jucăm numai în oficiale Unul dintre managerii Stelei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER