Le ia fața rivalelor?** Vezi cum încearcă CFR-ul să-l transfere pe Eric!
CFR joacă diseară (ora 21:45, TVR 1) în Liga Campionilor cu AS
Roma, ultimul meci din Grupa E, dar se gândește mai mult la viitor.
Campioana vrea să îl aducă pe Eric de la Gaz Metan și să-l dea la
schimb pe Cristi Bud.
Mutarea e agreată de brazilianul Mediașului, însă Bud nu ar vrea să
facă un pas înapoi în carieră, deși, din ultimele zece meciuri din
campionat a jucat doar în patru, toate din postura de rezervă. În
trei luni, Cristi n-a bifat
decât 80 de minute pentru CFR! De la eșecul cu Tg. Mureș, 1-2 pe
teren propriu în etapa a 8-a, Cristi Bud nu și-a mai făcut loc
printre titularii CFR-ului în Liga I. Ba mai mult, de aproape trei
luni, atacantul băimărean de-abia a bifat patru jocuri, nereușind
însă să adune minute cât pentru un meci întreg.
Tocmai de aceea, o parte dintre oficialii campioanei au gândit
un schimb cu cei de la Gaz Metan Mediaș, mai exact să-l cedeze pe
Bud în contul venirii în Gruia a mijlocașului Eric. Brazilianul,
care a marcat până acum nouă goluri în campionat, ar fi încântat de
pasul spre CFR. Nu de aceeași părere e însă și Bud, care, potrivit
apropiaților, nu vrea să se întoarcă la Mediaș. Atacantul, care în
sezonul trecut a fost principalul marcator al CFR-ului în Liga I,
vrea să lupte cel puțin până la vară pentru un loc în echipă, mai
ales că șefii vor aduce un nou antrenor în această iarnă.
Mureșan s-a întâlnit luni cu Eric
Șeful ardelenilor, Iuliu Mureșan, a dat ochii luni seara cu
jucătorul Gazului și cu oficialii medieșenilor, la București, la
Gala Premiilor Fanatik, dar au evitat subiectul schimbului. „Nu am
stat de vorbă cu domnul Mureșan despre ceva anume, eu am fost cu
stafful echipei mele și cu domnul antrenor”, a spus Eric, la o zi
după întâlnirea cu președintele CFR-ului.
2 goluri a marcat Bud pentru CFR în acest sezon:
unul în etapa a IV-a, cu Astra (2-2), altul în victoria din Cupă,
de la Arad, cu ACU (1-0)
9 goluri
a marcat Eric în acest
sezon pentru Gaz Metan, fiind al doilea marcator din Liga I, la
egalitate cu Herea, dar după Stancu (13 goluri)