Le stă în gât Ilie!** De ce nu se bucură Argăseală și Teia de succesul Stelei! Cu cine vor cei doi să-l înlocuiască pe Stan
Euforia patronului roș-albaștrilor după victoria cu Astra nu a fost împărtășită de Valeriu Argăseală și de Teia Sponte, cei care țin hamurile clubului. Aceștia nu agreează parcursul bun al lui Ilie Stan pe care vor să îl înlocuiască cu Laurențiu Reghecampf. Drept urmare, aceștia încearcă să-i ia din merite tehnicianului care a dus Steaua la doar cinci puncte de primul loc, deși a preluat-o de pe locul nouă, la opt puncte de lider.
Patru victorii consecutive în urma unor jocuri bune nu sunt suficiente pentru a liniști spiritele la Steaua. Dacă Becali spune că nu a avut nicio emoție contra celor de la Astra și că jocul l-a încântat, nu același lucru se poate spune de apropiații acestuia, Argăseală și Teia Sponte. În ultima vreme, cei doi au devenit tot mai distanți față de staff-ul tehnic, în ciuda rezultatelor bune ale echipei. Antrenorii simt asta și sunt conștienți că joacă fiecare meci ca pe o finală, iar la orice pas greșit pot fi schimbați. Asta pentru că au auzit și ei că la orizont se conturează varianta Laurențiu Reghecampf. Se pare că tehnicianul Concordiei Chiajna e văzut tot mai des la biroul lui Teia Sponte. Antrenorii au observat că nici la victorii nu mai sunt vizitați în vestiar de șefi. După meciul cu Astra, doar Argăseală a coborât de la oficială să-i felicite, așa… cu jumătate de gură.
Echipa e alături de Ilie
Reacția celor doi șefi au atras din partea jucătorilor o reacție de unitate în jurul antrenorului. În frunte cu Bourceanu, căpitanul echipei, aceștia nu doresc înlocuirea tehnicianului, pe care îl consideră principalul om care a contribuit la schimbarea în bine a Stelei din această iarnă. Mai mult, între jucători și staff-ul care a venit în toamna trecută s-a creat o legătură foarte puternică în cele două cantonamente.
Ana Maria Prodan s-ar ocupa de transferuri
Unul dintre motivele principale pentru care Reghecampf este dorit la Steaua ar fi și relația foarte bună pe care soția acestuia, Ana Maria Prodan, o are cu șefii echipei. Cele două părți au negociat în această iarnă pentru Firțulescu și Subotic, dar fără rezultat. Impresarul FIFA ar urma să se ocupe exclusiv de transferurile roș-albaștrilor, dat fiind faptul că are cunoștințe vaste în lumea agenților de jucători.
Becali continuă să-l placă pe Tatu
Deși, în momentul în care a fost înlocuit cu Machado, Leandro Tatu a fost huiduit de majoritatea spectatorilor prezenți la jocul cu Astra, ieri, Gigi Becali nu a ezitat să-i sară în ajutor fotbalistului brazilian. „Eu nu am uzit să fie huiduit Tatu. Să știți că mie Tatu chiar mi-a plăcut cum a jucat. S-a bătut destul acolo în atac și a oferit spații colegilor săi”, a spus Becali.
Pârvulescu e propus la națională
Președintele formației Gaz Metan Mediaș, Ioan Horoba ne-a declarat ieri că l-a încântat golul reușit de fostul lor jucător în meciul cu Astra.Totodată acesta consideră că în cel mai mai scurt timp Pârvulescu va îmbrăca și tricoul echipei naționale. „Paul este un jucător extrordinar. Mă bucur că a demonstrat că este un fotbalist valoros. Sunt convins că în cel mai scurt timp, el o să fie o soluție și pentru Victor Pițurcă la echipa națională”, a declarat Horoba.