Leac pentru mahmureală, made in Bosnia. Gestul inexplicabil al lui Golubovic ajută Dinamo să câștige cu 3-0 la Mediaș. „Câinii” urcă la un punct în spatele Astrei, dar rămân pe loc de playout
Beții, amenzi, minciuni, spovedanie, amenințări, scandal, tristețe. Doar câteva dintre cuvintele care pot caracteriza atmosfera de la Dinamo, club mare din fotbalul românesc ajuns într-o situație dificilă. Sub linia de playout, adică pe locurile ocupate de echipele care din primăvară se vor bate pentru evitarea retrogradării, „câini” joacă la Mediaș împotriva echipei care recent ținea CFR Cluj în șah. Meci greu, deci.
Sau nu. Dinamo stăpânește jocul, e doar minutul 8 și Bokila trimite în transversală, cu capul, după o centrare perfectă a lui Oliva. Gazul nu are intenții ofensive, dar nici cu defensiva nu stă prea bine. E minutul 22 și Salomao retrage din fotbal trei fundași cu un dribling care amintește celor mai bătrâni de experiența traumatizantă a lui Bărcăuan, pe atunci la Șahtior, în duel cu Iniesta. Mijlocașul șutează pe sub portarul advers și Bokila împinge mingea în poartă. Câteva minute mai târziu jocul se termină. Golubovic are detenta lui Bierhoff la un corner al lui Dinamo, dar atacantul sare cu mâinile ridicate și blochează mingea. Inexplicabil! Penalty, unul pe care Anton îl transformă sigur. Gazul nu are nicio șansă, joacă degeaba. Popovici, fotbalist pe care comentatorul Telekomsport îl descrie drept „fostă mare speranță a fotbalului românesc, deranjează turiștii de la Sibiu cu centrările lui, Golobovic face pași mici pe teren, iar fundașii au o intervenție bună la fiecare trei încercări. Dinamo nu excelează, dar nu are nicio emoție.
Un autogol, bomboana de pe colivă
Nici când au șansa nu profită. Bic se trezește cu mingea la picior după o respingere proastă a lui Penedo, însă se lasă pe spate și șutează mult peste dintr-o poziție excelentă. Se joacă urât, Dinamo se vede cu sacii-n căruță și nu se mai întrebuințează, preferă să aștepte și să speculeze gafele. Marius Constantin e aproape de un autogol, unul pe care îl reușește până la urmă Bic după un corner executat bine de Hanca. Se face 3-0, perfect normal. Chiar și în criză, Dinamo e suficient de valoroasă pentru a specula momentele incredibile de fragilitate ale unei echipe care arată rău, ciudat de rău. Victoria de la Mediaș duce echipa lui Vasile Miriuță la 24 de puncte, cu un singur punct sub Astra Giurgiu, echipa care ocupă în acest moment ultimul loc care duce în playoff.