„Legalizarea premierilor va face ca Liga I să se numească `Crucea de Piatră`”
Adrian Porumboiu a comentat posibilitatea ca FRF să declare stimularea adversarelor drept o practică legală.
Patronul Vasluiului își menține aceeași optică în ceea ce privește premierile și spune că astfel de obiceiuri ar trebui să rămână în afara legii.
În cazul în care `Valizele` vor deveni legale, finanțatorul moldovean glumește și spune că Liga lui Mitică ar trebui să-și schimbe denumirea.
"E treaba lor dacă vor ca premierea să fie legală. Ce, nu putem să jucăm fotbal fără să premiem? Este o chestie chiar frivolă. Departe de mine gândul să fiu răutăcios cu ceilalți, dar cred că fiecare trebuie să-și vadă de bordeiul lui, pentru că nu cred că i-ar conveni cuiva să vină cineva și să-i ia ceva din curte. Dacă cineva va lua în calcul legalizarea acestor premieri, atunci va trebui să schimbăm denumirea Ligii I în `Crucea de piatră`", a spus Porumboiu la gsptv.