Legea lui Gigi:** cine înjură nu mai intră niciodată la meci!

Gigi Becali vrea mulți suporteri la meciul cu Ceahlăului, dar
rămâne pe poziție când vine vorba de cei care îl contestă. Cine-l
mai înjură riscă să nu mai intre pe viață în Ghencea!
Conștient că echipa lui Stoichiță nu poate deveni campioană fără
aportul masiv din tribune al propriilor suporteri, Gigi Becali pare
dispus, pentru moment, să dea înapoi în conflictul cu fanii Stelei.
„E posibil să avem din nou o înțelegere cu fanii interziși, dar
totul depinde numai de ei. Dacă mă vor mai înjura, atunci acei
suporteri or să vadă meciurile de acasă”, și-a început Becali
discursul. În continuare, finanțatorul echipei din Ghencea a vorbit
despre numărul suporterilor pe care și-l dorește la partida cu
Ceahlăul. „Eu îmi doresc și aștept la meci în jur de 10.000 de
fani. Sunt sigur că vor fi curioși să vadă la lucru noile
achiziții”, a spus latifundiarul.

„Hagi
e rege mai mare ca mine”

Deși, la un moment dat, Gigi Becali a lăsat să se înțeleagă că vrea
să-i ceară scuze lui Gică Hagi, finanțatorul steliștilor nu a
pierdut ieri prilejul „să-l înțepe” din nou pe fostul mare
internațional.
„Eu l-am sunat pe Hagi să-mi cer scuze, dar nu mi-a răspuns la
telefon. Am decis să fac asta deoarece el este vedetă mai mare ca
mine. În plus, el este rege mai mare ca mine, deci eu trebuia să-l
sun primul”, a spus ironic Becali.

5.777 de spectatori a fost media
fanilor în turul actualei ediții de campionat

9.850 de spectatori a fost media
fanilor în turul ediției 2008-2009

Publicat: 19 02. 2010, 08:54
Actualizat: 19 02. 2010, 09:00