Legiunea** franceză

Giuleștenii au priză la echipele din Hexagon. În 2006, după performanțele notabile obținute de Rapid în Cupa UEFA, cei de la Auxerre își asigurau semnătura unuia dintre cei mai iubiți copii ai Grantului, Daniel Niculae, achitând clauza de reziliere a acestuia în valoare de aproximativ 3,5 milioane de euro.

La un an distanță, Edel Apoula Bete devenea al treilea portar al lui PSG, după o aventură zbuciumată în Giulești. Mai apoi, la sfârșitul lui 2008, în doar câteva luni, „feroviarii” aveau să „exporte” alți doi jucători în prima ligă franceză. Primul a fost camerunezul Pierre Boya. Acesta a ales să evolueze pentru Grenoble, echipa din sud-estul Franței plătind în iarnă o jumătate de milion de euro pentru a obține serviciile atacantului rapidist. În această vară, Elinton Andrade i-a atras atenția proaspătului tehnician al vicecampioanei Franței, Didier Deschamps. Cel poreclit „Păpușa” a ajuns la un acord cu Marseille, francezii achitând giuleștenilor 200.000 de euro pentru transferul brazilianului. Joao Paulo Andrade este ultimul jucător care, după ce a îmbrăcat în trecut tricoul alb-vișiniu, va evolua în Ligue 1. Dorit de Copos la Rapid, portughezul a fost împrumutat de FC Porto pentru următorul sezon la Le Mans, în nord-vestul Franței. 

Publicat: 03 08. 2009, 10:31
Actualizat: 03 08. 2009, 10:35