Lemnaru îi liniștește pe fanii Universității: „Rămân la Cluj pentru Europa League. Transferul la Steaua a fost un zvon”
- Golgheterul Universității, Valentin Lemnaru, e aproape convins că va continua la echipa clujeană
- Atacantul crede că „alb-negrii” se pot califica în cupele europene, în sezonul viitor
- Lemnaru spune că antrenorul Mihai Teja se poate lupta la titlu și de pe banca lui „U” Cluj
Cel mai important jucător al lui „U” Cluj din sezonul recent încheiat le dă o veste bună suporterilor „șepcilor roșii”. Atacantul anunță că va rămâne la Cluj și în sezonul viitor. Valentin Lemnaru crede că oferta de la Steaua a fost mai mult un zvon.
„Dacă era să plec se făcea transferul până acum. Domnul Walter mi-a spus că mă va anunța dacă va fi vreo ofertă concretă. Eu nu sunt disperat să plec. Acum mă gândesc doar să începem pregătirile și să facem treabă la „U”. Sincer, nu știu dacă au fost sau nu oferte. Cred că au fost mai mult zvonuri, inclusiv cu transferul la Steaua”, spune cel care a marcat 13 goluri în sezonul trecut.
„Putem ajunge în Europa”
Al doilea golgheter al campionatului crede că Europa League nu este un vis imposibil pentru „U”, în sezonul viitor. Clujenii estimează că vor ieși din insolvență peste un an și pot să primească licența pentru cupele europene. Schimbarea obiectivului este și unul din argumentele pentru care Lemnaru vrea să rămână la Cluj. „Mi se pare normal ca „U” Cluj să-și propună cupele europene. Este posibil. Am văzut că au mai venit jucători și dacă rămân cei din sezonul trecut cred că putem forma un lot bun. Normal că asta mă face și pe mine să-mi doresc și mai mult să rămân. Nu mai vreau să lupt pentru evitarea retrogradării. Vreau să terminăm cât mai sus”, afirmă golgheterul lui „U”.
„Teja poate lua titlul cu U”
Valentin Lemnaru s-a bucurat că Mihai Teja (foto mic) nu a plecat la Steaua și va rămâne să antreneze Universitatea. Atacantul consideră că actuala sa echipă poate intra chiar în lupta pentru titlu, în viitor. „Mi-am dorit foarte mult să rămână Mihai Teja și să demonstreze în continuare la „U” Cluj că este un antrenor foarte bun. Poate să se bată la titlu și cu „U” Cluj în câțiva ani. Nu trebuie neapărat să plece”, declară îndrăzneț Lemnaru.
„Nu am fost dezamăgit pentru faptul că Pițurcă nu am fost selecționat la națională. Au fost chemați atacanți care joacă în campionate puternice și în plus eu n-am înscris în ultimele etape”
Valentin Lemnaru, atacant „U” Cluj
13 goluri a marcat Lemnaru în ultimul sezon, pentru „U” Cluj
1 milion de euro este valoarea de piață a lui Valentin Lemnaru, pe transfermarkt.de