Lemnaru, principalul pericol pentru CFR în derby-ul cu „U”: „Îl oblig pe Pițurcă să mă selecționeze”

„U” Cluj are un avantaj moral în atac, înainte de meciul cu CFR. Valentin Lemnaru a marcat în acest sezon 9 goluri, cât au împreună Ogbu, Batin, Negruț și Chanturia, atacanții pe care s-a bazat Miriuță în acest an. Lemnaru va fi pericolul numărul unu și pentru poarta CFR-ului, în derby-ul Ardealului. Atacantul Universității este la doar două reușite de Liviu Antal, liderul din clasamentul marcatorilor, în acest sezon. „Statistica nu mă interesează foarte mult. Sunt bucuros că pot să-mi ajut echipa”, spune Lemnaru.

  • Partida CFR Cluj – „U” Cluj se joacă luni, 24 martie, de la 21:00

Cu dreptul, spre poartă
Miriuță le va spune fundașilor „stea geană” mai ales când atacantul lui „U” Cluj va avea mingea pe piciorul drept. Șase dintre cele nouă goluri marcate de Lemnaru în acest campionat au fost reușite cu piciorul drept. Atacantul a mai înscris de două ori cu capul și o singură data cu piciorul stâng, în penultimul meci, împotriva Concordiei Chiajna. Lemnaru e și „talismanul” clujenilor. Echipa lui Teja n-a pierdut niciodată când golgheterul ei a înscris. 

9 goluri a marcat Lemnaru, în Liga I, fiind cel mai productiv atacant, după Budescu
1 gol la 142 de minute este procetanjul de reușită a lui Lemnaru, în actualul sezon

Lemnaru: „Îl oblig pe Piți să mă selecționeze”
Atacantul pe care și Republica Moldova a încercat să-l naturalizeze pentru a juca în naționala de peste Prut speră să-l convingă pe Pițurcă să-l cheme la naționala României, cu golurile din acest sezon. „Orice jucător se gândește la națională. Chiar dacă am 29 de ani și în România, după 26 de ani ești considerat bătrân. Dacă voi continua să dau goluri o să-l oblig pe selecționer să mă cheme, probabil”, crede atacantul lui „U” Cluj.

Negruț, singurul „vârf” care a marcat la CFR, în 2014
Valentin Lemnaru are mai multe goluri decât toți atacanții lui CFR, pe care s-a bazat Miriuță, la un loc. Echipa din Gruia are probleme în ceea ce privește atacul. Golgheterul echipei e Ogbu, cu 4 goluri, dar ultimele sale reușite sunt din octombrie 2013, când a marcat un hatt-trick cu Oțelul. Nici Batin n-a mai marcat de când Miriuță a preluat echipa, iar Tade și Costea au pierdut lotul în acest an. Cel mai în formă atacant al CFR-ului pare Sergiu Negruț, care a reușit o dublă în ultima etapă, împotriva Coronei Brașov.

Reușitele atacanților de la CFR, în Liga I:

  • Derick Ogbu         4 goluri
  • Paul Batin   3 goluri
  • Sergiu Negruț     2 goluri
  • Giorgi Chanturia  0 goluri
  • Gregory Tade (18 minute în 2014)    1 gol
  • Florin Costea (neutilizat în 2014) 1 gol

Cum a marcat Lemnaru golurile din acest sezon:

  • FC Botoșani – U Cluj   1-1 – Cu capul
  • U Cluj – Viitorul  3-1 – Două goluri cu piciorul drept
  • U Cluj – Corona Brașov 3-1 – Cu piciorul drept și cu capul
  • U Cluj – FC Brașov 2-0 – Cu piciorul drept
  • U Cluj – Oțelul 1-0 – Cu piciorul drept
  • U Cluj – Astra 1-0 – Cu piciorul drept
  • Chiajna  – U Cluj  1-1 – Cu piciorul stâng

8 goluri din acțiune
1 gol din penalty

11 minute a bifat Lemnaru pentru Dinamo, în Liga I, în 2007
1 titlu de campion al României are Lemnaru în palmares cu Dinamo, în sezonul 2006 – 2007

Publicat: 21 03. 2014, 14:01
Actualizat: 21 03. 2014, 14:02