Lemnaru: „Teja ne-a făcut să înțelegem că putem învinge orice echipă. Astra nu a pierdut titlul pe terenul nostru”
Deși pe hârtie pleca din postura de favorită certă în disputa de la Cluj, cu „U”, Astra a pierdut neașteptat, scor 0-1, și se vede în situația de a fi la șase lungimi distanță de Steaua, după desfășurarea tuturor partidelor din etapa 21 (în cazul în care campioana se impune în derby-ul cu Dinamo).
Formația lui Teja, „U”, a făcut una dintre cele mai bune partide din acest sezon, avându-l în rol principal pe Valentin Lemnaru. Golgheter al „șepcilor”, cu 8 reușite în acest sezon, vârful formației gazdă a dezvăluit câteva dintre ingredientele care au dus la acest succes.
„Din cauza pozițiilor din clasament, Astra venea ca favorită. Dar am închis spațiile, ne-am creat ocazii și la final am obținut cele trei puncte. Am făcut un meci bun și cu Steaua, domnul Teja ne-a făcut să înțelegem că ne putem bate de la egal la egal cu orice formație„, a spus, la final, la DigiSport, atacantul.
În acest start de 2014, „U” le-a întâlnit pe ocupantele primelor două poziții în clasament. Dacă în Ghencea, formația lui Teja a reușit o singură repriză bună, în această seară jocul prestat de ardeleni a fost constant la un nivel ridicat. Rugat să facă o comparație între campioană și Astra, Lemnaru a evitat elegant întrebarea, explicând că titlul nu se pierde într-un meci.
„Nu îmi permit să fac judecăți de valoare de acest gen, ambele echipe sunt foarte puternice. Astra nu a pierdut șansele la titlu ca urmare a rezultatului din această seară. Și Steaua și Petrolul vor mai pierde puncte„, a mai spus vârful.