Lemnaru, tot mai aproape de o revenire la „U”. „Își dorește să se întoarcă, luni e ziua decisivă”

  • Valentin Lemnaru ar putea deveni de mâine jucătorul lui „U” Cluj, cel puțin pentru restul sezonului în curs. Fosta echipă a atacantului încearcă să rezolve împrumutul golgheterului din stagiunea trecută.

Venirea lui George Ogăraru la „U” pare să fi creat o emulație importantă, măcar la nivelul conducerii, care e dispusă să întărească lotul pentru a nu avea probleme cu obiectivul: salvarea de la retrogradare. Duminică, oficialii „șepcilor roșii” l-au convins pe olandezul Danzell Gravenberch să semneze cu gruparea de pe Cluj Arena, iar acum sunt în negocieri cu Steaua pentru „recuperarea” lui Valentin Lemnaru.

450.000 de euro este suma pentru care cele două cluburi s-au înțeles în vară pentru ca vârful să fie transferat în Ghencea. Totuși, până în acest moment, oficialii campioanei nu au vărsat suma de bani în conturile clujenilor

Transferat în urmă cu două luni la Steaua, Lemnaru a apucat să joace foarte puțin pentru campioană, accidentându-se în turul partidei cu Aktobe, din preliminariile Champions League. Cum gruparea din Ghencea a reușit să îl împrumute pe Rusescu, Lemnaru a devenit abia a 4-a variantă pentru Gâlcă, tehnicianul mai avându-i la dispoziție pe Keșeru și Chipciu pentru poziția de atacant.

Vali Lemnaru este jucătorul Stelei, dar își dorește să revină la Universitatea. Ziua decisivă va fi mîine, când va fi și ultima zi de transferuri, doar până atunci mai putem să înregistrăm contracte. Să așteptăm până luni seară și vom vedea„, a spus Pîrvulescu, președintele lui „U” la Dolce Sport.

13 goluri a marcat Valentin Lemnaru, în sezonul trecut, pentru „U” Cluj

19 minute a jucat atacantul în tricoul Stelei

Publicat: 07 09. 2014, 19:58
Actualizat: 07 09. 2014, 19:59