OFICIAL. Leo Grozavu rămâne la Sepsi OSK și sezonul viitor. Conducerea clublului nu a mai așteptat până luni | FOTO

Antrenorul Leo Grozavu (53 de ani) va continua la Sepsi OSK și în sezonul viitor.Conducerea clublui din Sfântul Gheorghe nu a mai așteptat până luni, 31 mai 2021, pentru a-i prelungi contractul lui Leo Grozavu și au bătut palma sâmbătă, 29 mai 2021.

UPDATE ora 14:30: Anunțul că Sepsi OSK a bătut palma cu Leo Grozavu pentru o prelungire a contractului a venit după ce zvonurile că antrenorul va pleca la CFR se înmulțiseră. Actele au fost semnate sâmbătă.

„Împreună continuăm! Antrenorul Leo Grozavu şi-a prelungit sâmbătă contractul cu clubul de fotbal Sepsi OSK pentru încă un sezon, fiind valabil astfel până la 30 iunie 2022.
Întotdeauna pentru o echipă!”, au scris reprezentanții formației din Sfântul Gheorghe.

Știrea inițială.

Grozavu a purtat vineri seara un rând de discuții cu șefii de la Sepsi OSK și, cel mai probabil, va continua la echipa din Sf. Gheorghe.

Leo Grozavu a luat marea decizie! Antrenorul continuă la Sepsi OSK

Sepsi OSK va înfrunta Viitorul duminică, învingătoarea urmând să reprezinte România în UEFA Conference League. Indiferent de rezultat, viitorul lui Grozavu pe banca lui Sepsi nu va fi afectat.

„Așa este, mi-am dat cuvântul, pentru mine cuvântul este mai presus de orice semnătură. Foarte probabil voi continua la Sepsi”, a recunoscut Leo Grozavu, potrivit GSP.

„Continuăm cu Leo. Am avut o discuție, toate detaliile sunt rezolvate. Luni vom face anunțul oficial. Sperăm să nu se mai facă speculații. Avem un meci important duminică”, a declarat și Cornel Șfaițer, managerul general de la Sepsi OSK.

Mai multe echipe din Liga 1 l-au dorit pe Leo Grozavu, în urma rezultatelor remarcabile obținute pe banca tehnică a lui Sepsi. Astfel, Universitatea Craiova deținută de Mihai Rotaru și CFR Cluj au vrut să-l aducă antrenor pe acesta.

Grozavu a avut chiar și o ofertă tentantă din Grecia, totuși a fost atras de ideea continuității la Sepsi, de perspectivele pe care clubul covăsnean pe are, dat fiind faptul că există posibilitatea calificării într-o Cupă Europeană, precum și un stadion nou gata să fie dat în folosință.

Publicat: 29 05. 2021, 11:14
Actualizat: 29 05. 2021, 14:39