Leo Grozavu, după egalul contra fostei echipe: „Am avut ritm, încrâncenare, dar cred că eu și Cristi Pustai ne-am anihilat reciproc”

Leo Grozavu, antrenorul echipei FC Botoșani, a declarat, luni, după remiza formației sale în deplasare la Gaz Metan Mediaș, scor 0-0, faptul că jucătorii săi au avut ritm, încrâncenare, dar cele două formații s-au anulat reciproc în această partidă.

„Este un rezultat mulțumitor. Mă bucur că nu am primit gol. În prima repriză am jucat bine, dar în repriza a doua am fost foarte slabi și puteam să pierdem meciul. În primele 20 de minute, am avut două ocazii foarte mari. Am avut ritm, am avut încrâncenare, dar cred că ne-am anulat reciproc eu și Cristi Pustai. Am absorbit foarte bine presiunea Gazului din repriza a doua. Am fost și obosiți, după meciul cu Timișoara. În momentul de față, nu ne putem declara satisfăcuți de calitatea lotului, avem 13-14 jucători, și de aceea am suferit. Acum e și greu să mai luăm pe cineva, au rămas doar jucătorii liberi”, a declarat Grozavu.

Echipele Gaz Metan Mediaș și FC Botoșani au remizat, luni, scor 0-0, într-un meci contând pentru etapa a cincea din noul sezon al Ligii 1.

Publicat: 22 08. 2016, 21:15
Actualizat: 22 08. 2016, 21:16