Leonardo:** „Câștig titlul cu CFR!”

Jucătorul de bandă stângă brazilian Leonardo Henrique Veloso (ex
Willem II Tilburg) a ajuns în această seară pe Someș și va parafa
un angajament cu echipa lui Arpad Paszkany. Mijlocașul a susținut
probe de joc pentru Dinamo în această iarnă, însă a fost deturnat
de gruparea din Ardeal. Leonardo e convins că o va ajuta pe CFR să
câștige un nou titlu în Liga I și să joace din nou în grupele
Champions League.

„Sunt foarte fericit că vin la CFR. Ambițiile acestui club
și obiectivele m-au convins. Știam de această echipă din Liga
Campionilor. Vreau să fiu campion cu CFR, nu discut despre motivele
pentru care nu am rămas la Dinamo. Îl cunosc pe Mutu, pe Popescu,
au făcut istorie în Europa”,
a declarat Leonardo.

Publicat: 17 02. 2010, 18:56
Actualizat: 17 02. 2010, 19:14