„Leonidas” emigrează! Borcea pleacă la Miami înainte de meciul cu Rapid

Borcea va pleca pentru aproape două luni la Miami, chiar
înaintea derby-ului, într-un moment în care lucrurile la echipă nu
sunt tocmai calme

Ceea ce nimeni nu credea se întâmplă în acest sezon la Dinamo.
Cristi Borcea chiar s-a retras, nu numai din punctul de vedere al
funcției, ci chiar și afectiv. Cel mai bun exemplu: în plin
campionat, va urma cea mai lungă perioadă de absență a
președintelui executiv de când acesta a venit la conducerea
clubului!

În trecut, înaintea fiecărui meci important, Cristi Borcea punea în
practică un adevărat ritual de mobilizare a jucătorilor. Din
„metodele” acționarului nu lipseau vizitele în vestiar sau în
cantonamentul de la Săftica și vestita supralicitare a primei de
joc. În acest an, nu prea mai e cazul. Asta pentru că Borcea va
pleca din țară, cu afaceri, pentru o perioadă extrem de lungă,
chiar înaintea meciului cu Rapid. Practic, acționarul va lipsi
aproape două luni, urmând să se întoarcă în România pe data de 30
septembrie. În acest sezon, Borcea a anunțat că se va retrage din
funcția executivă pe care o are la club și că îi va preda ștafeta
clubului lui Nicolae Badea.

Probleme
cu banii la echipă

Borcea pleacă la Miami într-un moment în care jucătorii au restanțe
salariale importante. Vestiarul e în fierbere în acest moment și
fotbaliștii așteaptă ca situația să se rezolve, unii amenințând
chiar că vor depune memorii pentru a deveni liberi de contract. În
trecut, Borcea nu ezita să-i ajute financiar pe unii fotbaliști,
aceștia primind chiar în avans sume importante de bani.

8 trofee
a câștigat Dinamo cu Cristi Borcea la conducere: 3 titluri,
4 Cupe și o Supercupă


Florin Prunea: „Meciul
de la Split a stricat tot!”

Într-un interviu pentru site-ul dinamomania.ro, Florin Prunea este
de părere că atmosfera bună care era la lot s-a năruit în cele 90
de minute ale returului de la Split. „Totul era bine pentru Dinamo,
eram în grafic, dar a venit meciul de la Split, care a stricat
totul. Nu vom uita prea ușor acel moment care ne-a adus tuturor o
mare dezamăgire”, a punctat managerul sportiv al formației din
„Ștefan cel Mare”. Deși Dinamo este liderul campionatului după trei
etape, Prunea nu crede că o eventuală victorie cu Rapid poate să
facă uitat episodul din Croația. „Chiar dacă vom câștiga, nu vom
uita meciul cu Hajduk”, au fost vorbele lui Prunea.

Torje a întors
serviciul

Gabi Torje și Liviu Ganea au jucat ieri pentru naționala de tineret
în partida cu Moldova, care contează pentru preliminariile
europene. Cei doi dinamoviști au rezolvat practic partida, după ce
Torje a obținut un penalty și i-a cedat mingea colegului său, care
a executat perfect. În urmă cu ceva timp, la returul cu Olimpia
Bălți, atacantul a obținut o lovitură de pedeapsă, iar Torje a fost
beneficiarul.

„Lotul Brașov” și-a
depus memorii!

Cei cinci jucători transferați în această vară de la FC Brașov
și-au depus ieri memorii pentru a-și primi restanțele salariale pe
care clubul de sub Tâmpa le are către ei. Sburlea, Nicolae Grigore,
Rui Duarte, Roman și Ezequias s-au săturat de amânările lui Ioan
Neculaie și încearcă pe cale juridică să intre în posesia celor
trei salarii restante. În aceeași situație se află și dinamovistul
Cătălin Munteanu, și el plecat de la Brașov, dar spre „Ștefan cel
Mare”.

406 bilete pentru
rapidiști

Conducerile celor două cluburi au hotărât ieri reciprocitatea
pentru suporteri la derby-ul
Dinamo – Rapid. Astfel, fanii giuleșteni vor primi din partea
rivalilor din „Ștefan cel Mare” 406 bilete la Peluza Sud a arenei.
La retur, „câinii” vor beneficia de același număr de tichete.
Altfel, prețurile la acest meci variază între 10 RON la peluze și
100 RON la tribuna 0.

Publicat: 12 08. 2010, 08:16
Actualizat: 12 08. 2010, 08:25