Leontin Grozavu: „Din cauza absențelor, cu Steaua voi miza și pe juniori”
Antrenorul echipei FC Botoșani, Leontin Grozavu, a declarat, miercuri, că din cauza numărului mare de absenți este nevoit să apeleze la juniori pentru partida din deplasare, cu Steaua București.
„Victoria cu FC Viitorul ne-a costat foarte scump. Mai mulți jucători au luat cartonaș galben și vor fi suspendați pentru această etapă. În aceste condiții, din cauza absențelor, cu Steaua voi miza și pe juniori. Împotriva Stelei are șanse mari să joace Claudiu Juncănaru, în vârstă de 18 ani, care poate acoperi toate posturile în linia mediană. El a mai cochetat cu prima echipă în ultimii ani. Nici nu știu dacă am cu ce completa lista de 18”, a spus Grozavu.
Tehnicianul formației botoșănene a mai precizat că are șapte absențe pentru acest joc: „Este vorba despre trei jucători foarte importanți pentru noi, Vașvari, Hadnagy și Cârjan. Acestora li se adaugă absențele lui Croitoru și Dinu, ambii suspendați, iar Zivkovici și Bordeanu sunt accidentați”.
Partida Steaua București – FC Botoșani, din cadrul etapei a XXV-a a Ligii I, se va disputa luni, de la ora 21.00, pe stadionul din Bulevardul Ghencea.