Levi îl va avea în echipă pe noul Bănel! E jucător de națională, aleargă de rupe, dar are și tehnică: „Poate destabiliza orice apărare”
Steaua se pregătește pentru cazul în care Bănel Nicoliță va
pleca la altă echipă. Căpitanul naționalei U19, Ionuț Năstăsie,
vine tare din urmă, a impresionat în cele trei meciuri pe care
România le-a disputat la turneul final european ce se dispută în
aceste zile în România și este deja în vederile lui Roni Levi
pentru postul de mijlocaș dreapta.
Abia a împlinit 19 ani, dar poate fi considerat un veteran la
Steaua, unde joacă de patru ani. A fost căpitan la toate echipele
naționale ale României și este un produs al Școlii de fotbal a lui
Gică Popescu. Poate juca pe toate posturile de la mijloc în sus,
iar antrenorii pe care i-a avut la Steaua îl privesc ca fiind cel
mai bun produs dat de Academia Stelei. „Are viteză,
dribling și poate destabiliza orice apărare. Este fix jucătorul
care poate face diferența”, spun cei care l-au pregătit.
La Campionatul European U19, presiunea a fost și mai mare pe
tânărul fotbalist, fiind urmărit din tribună de Roni Levi și de
Mihai Stoica. Cei doi nu au fost dezamăgiți și sunt gata să îi dea
lui Năstăsie o șansă la echipa mare. „E foarte bun! Va veni
foarte curând la prima echipă”, spunea Mihai Stoica în
tribuna stadionului din Berceni, impresionat fiind de calitățile
tânărului.
Nu au alt
mijlocaș dreapta în lot
Prin aducerea tânărului mijlocaș la prima echipă, șefii vor să pună
presiune pe Bănel Nicoliță, care este lipsit de motivație din cauza
transferurilor ratate din această vară. Mai mult, veteranul Stelei
a amenințat că nu își va prelungi înțelegerea cu echipa și că la
sfârșitul sezonului va pleca gratis, iar Steaua nu vrea să rămână
descoperită pe acest post, unde mai evoluează doar Mihai Răduț,
care la bază este mijlocaș central.
Normal că mi-aș dori să ajung la echipa mare a
Stelei. Cred că sunt pregătit, dar trebuie să muncesc și mai
mult
Ionuț Năstăsie, fotbalist Steaua
Articol scris de: Cristian
VOINEA