Unirea este pe marginea prăpastiei. Vice-campioana nu a reușit să învingă pe nimeni, acumulând doar două puncte în primele patru etape. Roni Levi este debusolat după înfrângerea contra lui „U” Cluj și nu înțelege de ce jucătorii săi sunt cu psihicul în piuneze.
„Sunt supărat, Clujul se pare că și-a dorit mai mult victoria. Psihicul jucătorilor mei este la pământ, când intri pe teren trebuie să joci. Ar fi simplu pentru mine să plec, dar vreau să lupt pentru ca echipa să își revină.”, a explicat antrenorul.
Pentru Urziceni urmează turul play-off-ului Europa League, contra lui Hajduk Split, iar tehncianul israelian este conștient de faptul că misiunea este aproape imposibilă: „Dacă mă întrebați acum, nu putem trece de Split„
În ceea ce privește plecarea lui Mihai Stoica, Roni Levi a opiniat: „Este adevărat că Meme era foarte apropiat de jucători, dar acest lucru nu ar trebui să le afecteze jocul„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER