Levi: „Nu am declarat că sunt meciuri aranjate”
Antrenorul Unirii Urziceni, israelianul Roni Levi, a declarat
pentru site-ul oficial al clubului că declarațiile sale făcute la
un post de televiziune din țara natală au fost interpretate greșit
de presa din România.
„Urmăream partida împreună cu câțiva membrii ai staff-ului
Unirii, iar la pauză, când Craiova conducea cu 2-0 și avea un om în
plus pe teren, eram optimist și mi-am exprimat părerea că nu vor
pierde jocul. Un coleg din staff mi-a spus în acel moment: „Nu te
bucura încă, partidă nu s-a terminat, adu-ți aminte că
Universitatea a avut probleme fizice în repriza secundă, chiar și
în partida disputată contra Unirii Urziceni, când noi am marcat de
trei ori. Nu am spus nimănui niciodată că acest joc ar fi fost
aranjat în vreun fel. Nu știu de unde au apărut aceste declarații
inventate în dreptul numelui meu. Departe de mine acest gând. Din
contra, am afirmat mereu, aproape la fiecare conferința de presă că
Liga I din România este foarte valoroasă și echilibrată, dovadă
fiind numărul echipelor care s-au luptat până în ultimele etape
pentru locurile de Liga Campionilor și de Europa League”,
a spus Roni Levi.