Levy a identificat cel mai periculos adversar al Unirii!** „Ne luptăm cu Steaua la titlu!”
Experiența pe care Ronny Levy a acumulat-o până la semnarea
contractului cu echipa lui Bucșaru se observă în modul în care
israelianul și-a trasat atribuțiile și planurile, chiar dacă
contractul cu formația ialomițeană nu a fost finalizat.
V-ați înțeles cu oficialii Unirii, domnule
Levy?
În mare parte, da. Marți sau miercuri o să ajung în România și
vreau să mai vorbesc o dată cu domnul Mihai Stoica. Însă, în
principiu, toate detaliile sunt puse la punct.
Dan Petrescu a realizat minuni cu această
echipă…
Știu că voi fi comparat cu fostul antrenor și că toată lumea are
așteptări mari de la mine să mențin echipa sus, dar nu îmi este
frică și cred că voi reuși acest lucru.
Mai mulți jucători au oferte din străinătate. Sunteți de
acord cu plecarea lor?
Am vorbit cu managerul echipei și am convenit să nu dea drumul
la fotbaliști până nu îi văd pe toți. După aceea ne vom decide
împreună pe cine ne bazăm în returul de campionat și cine va fi
liber să plece la altă echipă.
Aveți de gând să aduceți fotbaliști din
Israel?
Vreau să aduc doi jucători de la fosta mea echipă Maccabi Petah
Tikva, o să-i propun conducerii și sper să-i luăm pentru că ne vor
ajuta în ceea ce ne propunem să facem.
A contat „dubla” cu Liverpool în alegerea
dumneavoastră?
Meciul cu Liverpool va fi special, dar prioritatea mea numărul
unu este campionatul, unde vreau să rămânem în Top 3.
Ce știți despre campionatul românesc?
M-am uitat în ultimul timp la mai multe meciuri și am observat
că am ajuns într-un campionat puternic și echilibrat. Steaua e
principala noastră contracandidată la câștigarea titlului, dar mai
sunt și alte echipe care pot pune probleme. Una dintre ele e CFR
Cluj.
1 an și jumătate
este durata contractului pe care îl va semna Levy la Unirea
Urziceni. Israelianul a câștigat până acum trei titluri de campion
cu Maccabi Haifa
„Lothar Matthaus era
a doua opțiune”
Mihai Stoica, managerul Unirii Urziceni, a declarat că Lothar
Matthaus era al doilea pe lista cu tehnicienii care puteau veni la
echipa campioană, după israelianul Levy: „Prima dată m-am
gândit să aduc un antrenor din Italia, am analizat sute de CV-uri.
Mi-aș fi dorit să lucrez cu Silvio Baldini, dar nu a putut să plece
din Italia. Nu-mi permiteam să cobor ștacheta după Dan Petrescu.
Lothar Matthaus a fost al doilea pe listă după Levy. Și-ar fi dorit
să vină, dar ne-am înțeles cu Levy”, a afirmat Stoica.