Levy:** „Fotbalul nu e un joc cinstit! Am avut ghinion!”

Antrenorul formației Unirea Urziceni, Ronny Levy, a declarat,
duminică, într-o conferință de presă, că era important ca echipa sa
să câștige derbiul cu Steaua, încheiat la egalitate, scor 2-2, în
etapa a XX-a a Ligii I.

„Fotbalul nu este un joc cinstit. Pentu noi, important
era să câștigăm acest meci, dar nu am reușit. Am avut ghinion,
pentru că am luat gol în ultimele minute. Am fost bine organizați,
dar am jucat împotriva unui adversar puternic. Pe final, ei au
jucat cu mingi lungi care, de obicei, nu ne pun probleme. Sperăm să
rezolvăm pe viitor aceste probleme
„, a spus Levy.

Ronny Levy a precizat că echipa sa are un început dificil de
retur, într-o competiție echilibrată. „Avem un start de
reur foarte dificil. Timișoara a jucat foarte bine împotriva
Rapidului și vom avea un meci foarte greu la Timișoara. Campionatul
este foarte echilibrat și nu este o echipă care să se distanțeze.
Toate echipele împotriva cărora am jucat în retur sunt foarte bune,
dar în primele două meciuri am venit după ce am jucat împotriva lui
Liverpool. Acum, am fost mai proaspeți și s-a văzut în teren
asta”
, a menționat antrenorul, care a adăugat că nu
comentează arbitrajul, chiar dacă au existat câteva erori.

Referindu-se la declarația selecționerului Răzvan Lucescu, cel
care afirmase că întrecerea internă este slabă, Levy a spus:
„Și în Israel se spune că prima divizie este slabă. Nu
vorbesc despre calitatea fotbalului din România, dar este o
competiție foarte interesantă. Totul este posibil și toată lumea se
va lupta până la final”.

Campioana României, Unirea Urziceni, a terminat la egalitate,
duminică, pe teren propriu, scor 2-2 (1-1), cu formația Steaua
București, în etapa a XX-a a Ligii I, ialomițenii rămânând fără
victorie sub conducerea tehnică a israelianului Ronny Levy.

Publicat: 07 03. 2010, 23:37
Actualizat: 07 03. 2010, 23:39