În ultima ședință din anul 2009, Comitetul Executiv al FRF a decis că toate cluburile pot diminua salariile jucătorilor cu 50 la sută în următorul an.
Dumitru Dragomir, președintele LPF, a fost mandatat de formațiile din prima ligă să propună introducerea unui astfel de paragraf în regulamentul FRF, deoarece echipele din Liga I nu mai pot achita salariile fotbaliștilor. Astfel, Comitetul Executiv al FRF a decis că toate echipele pot reduce salariile cu până la 50 la sută în perioada 21 decembrie 2009 – 21 decembrie 2010.
„La propunerea Ligii Profesioniste de Fotbal, membrii Comitetului Executiv al FRF au fost de acord să asocieze criza economică, ce se manifestă la nivel național și mondial, cu situația de forță majoră. În atare condiții, s-a decis ca toate cluburile din România, indiferent de nivelul la care activează, să aibă posibilitatea de a reduce unilateral drepturile financiare cuvenite jucătorilor cu cel mult 50 la sută, pentru o perioadă maximă de un an, 21 decembrie 2009 – 21 decembrie 2010”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul Federației Române de Fotbal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER