Odată ce jucătorii Stelei au intrat în vacanță, Mihai Stoica este convins că programul de pregătire, cel de care s-a ocupat personal, nu va putea fi refuzat de niciun antrenor care va veni la echipă. „Eu cred că am făcut un program bun, deoarece după atâția ani în care am activat în fotbal, cred că mă pricep și eu cât de cât la acest fenomen”, a spus managerul general al roș-albaștrilor ieri, la Digi Sport.
Astfel, site-ul oficial al echipei din Ghencea a anunțat că în perioada 26 mai – 15 iunie jucătorii steliști vor avea vacanță, urmând ca pe 16 iunie să se prezinte la vizita medicală. Ulterior, în perioada 17-28 iunie, steliștii vor efectua un prim stagiu de pregătire, în Austria, în localitatea Bad Gastein.
Șapte sau opt meciuri amicale Odată ce vor reveni în România, după doar două zile de pregătire la stadionul Steaua, roș-albaștrii vor pleca în cel de-al doilea cantonament, tot în Austria. De această dată se vor deplasa în localitatea Velden am Wörther See.
„În cele două cantonamente, vom juca vreo șapte-opt partide amicale, dar adversarii încă nu i-am stabilit în totalitate. Până atunci ar fi bine ca băieții să se bucure de vacanță, dar să nu uite de faptul că acela care se va întoarce cu kilograme în plus va plăti”, ne-a spus ieri un oficial stelist.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER