Lider în Liga I, lider la eliminări!** De nouă ori ‘roșu’!
Vișiniul de Gruia devine tot mai
roșu în ultima vreme, Cadu & co părând a avea abonament la câte
o eliminare în fiecare meci.
CFR Cluj se luptă cu recordurile, fie ele negative sau pozitive.
Dacă în Liga I, clujenii s-au chinuit preț de cinci etape pentru a
scăpa de poziția a doua, în topul formațiilor cu cei mai mulți
jucători eliminați, CFR este lider autoritar încă din startul
sezonului. În 23 de meciuri oficiale jucate în acest sezon de
toamnă, vișiniii au încasat nu mai puțin de nouă cartonașe roșii,
adică o medie de o eliminare la două meciuri și jumătate. Clujenii
au început cu expulzările încă din prima partidă a sezonului, Deac
fiind eliminat în prelungirile Supercupei României, cu Unirea
Urziceni. De atunci, au mai urmat cinci eliminări în Liga I, două
în Europa League, în meciul de acasă cu Sparta Praga, și unul în
Cupa României, cel încasat de Traore miercuri la Craiova. De
altfel, ivorianul și Gabi Mureșan au reușit „performanța” de a
vedea de câte două ori cartonașul roșu.
Suspendați și de
comisii!
Nu doar cartonașele roșii și cumulul de cartonașe galbene i-au
ținut pe clujeni pe tușă, în stare de suspendare. După Supercupa cu
Unirea Urziceni, Cadu și Culio au fost suspendați câte două etape
în urma unui memoriu depus de ialomițeni și a vizionării probei. De
asemenea, după meciul din Ghencea cu Steaua, Trică, plecat între
timp la Universitatea Craiova, și Yssouf Kone au primit două etape
de suspendare, fiind acuzați că au incitat publicul prin gesturile
făcute. Per total, din diverse motive, vișiniii au ispășit deja 21
etape de suspendare, la care se vor adăuga cele minim două pe care
le va primi Traore din cauza eliminării suferite la Craiova.
Ca amănunt de culoare, CFR este flancată în topul cartonașelor
roșii încasate de Dinamo, care are cinci eliminați în Liga I, unul
în Cupa României și unul în Europa League.
42 de
cartonașe galbene au primit clujenii în primele 13 etape din Liga
I
189
de minute au jucat clujenii în acest sezon cu cel puțin un
fotbalist în minus
1
singur jucător al adversarelor lui CFR din acest sezon a văzut
cartonașul roșu: Gomes, de la Urziceni, în prima etapă a Ligii
I