CFR Cluj a lăsat Vasluiul în urmă și a revenit pe primul loc al clasamentului Ligii I din prima parte a meciului de la Brașov, asumându-și statutul de lider printr-un joc inteligent.
N-a fost în schimb nimic demn de o campioană în jocul CFR-ului, nicio fază ruptă din jocul unei echipe care să sperie. Ce a avut însă trupa clujeană a fost stabilitatea caracteristică oricarei multinaționale, capacitatea de a câștiga puncte fără strălucire.
Așa au reușit oamenii lui Mandorlini să treacă fără mari probleme de puținele momente de entuziasm ale Brașovului, care au contat în atac mai mult prin pofta de fotbal a lui Zaharia. La poarta lui Coman, CFR a trăit decent grație insistenței lui Kone, care în minutul 19 a forțat cât trebuia pentru a-i servi o pasă de gol lui Bud. Fostul atacant al Mediașului nu s-a încurcat, executându-l scurt pe Coman pentru singurul gol al meciului. Kone, pasatorul serii
A doua parte a decurs după același scenariu, însă s-a jucat la o viteză superioară. Kone l-a servit din nou impecabil pe Bud în minutul 62, însă de această dată Coman a fost luat la țintă, pentru ca trei minute mai târziu să vină rândul africanului să se blocheze în fața portarului naționalei. În replică, Brașovul i-a dat emoții liderului la faze fixe, în special cea executată de Cristi Ionescu în minutul 68. Avea să fie unul dintre puținele momente de inspirație ale brașovenilor, care au ținut de minge fără să pună pericol. Meciul s-a încheiat cu Coman blocând cu o parada incredibilă șutul din cinci metri al lui Kone, dar nici portarul Brașovului n-a putut opri Clujul din drumul spre un nou titlu. Spionați degeaba La meciul de ieri, în tribună s-au aflat și Valeriu Argăseală și Mihai Stoichiță. Președintele și antrenorul Stelei au urmărit în special Brașovul, următorul adversar din Ghencea. Cei doi oficiali steliști spionează pentru a doua oară Brașovul, meciul precedent urmărit fiind cel al echipei lui Viorel Moldovan cu FC Vaslui. Antrenorul brașovenilor nu a arătat însă toate secretele. Ilieș și Roman, titulari de drept în mod normal, au rămas în tribună. Abia refăcuți după ușoare probleme medicale, aceștia au fost menajați, dar vor reveni la meciul din Ghencea. În plus, Abrudan a fost doar rezervă, iar Landauri a intrat în ultimul sfert de oră. (Adrian Dumitru)
CLICK aici pentru a vedea care au fost fazele importante
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER