Lider „încolțit” de manechine!
Nuno Claro, Tony, Cadu sau Deac au lăsat pentru câteva ore
fotbalul și au acceptat să fie modele într-o ședință foto
organizată la inițiativa Asociației Pictografilor din Ardeal.
Obișnuiți să fie pozați doar în timpul partidelor, clujenii au fost
încântați să apară și în câteva fotografii artistice. Locul ales
pentru inedita acțiune nu putea fi altul decât depoul gării din
Cluj. Rând pe rând, componenții CFR-ului s-au afișat lângă o
locomotivă de epocă și în costume care duc cu gândul la perioada
interbelică. Le-au fost alături două superbe modele, lângă care
jucătorii CFR-ului au pozat în ipostaze inedite.
Nuno Claro a lăsat mănușile pentru a se îmbrăca la patru ace, Tony
a pozat în rolul unui mecanic de locomotivă murdar, iar Cadu și Bud
le-au arătat mușchii adversarelor la titlu.
„Sunt puțin supărat că pe mine nu m-au convocat, eu sunt
doar la munca de jos. Cred că cel mai bine i-a prins ședința lui
Gabi Mureșan”, Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj
„Sunt invidios pe colegii mei, deoarece eu nu am putut
să particip la ședința foto, eram la recuperare după
accidentare”, Yssouf Kone, atacant CFR Cluj
articol scris de Paula
MITRACU, Dan TĂ‚UȚAN