Lider înecat**
Gălățenii lui Dorinel sunt de neoprit. Victoria de ieri cu
CFR-ul i-a dus la patru victorii consecutive în această ediție de
campionat și la o „aruncătură de băț” de un loc de Cupa UEFA.
Antrenorul Oțelului anunța încă de acum câteva zile o deplasare
cât se poate de dificilă pentru Cluj. Și s-a ținut de cuvânt. Încă
din primele minute al jocului, echipa de la malul Dunării își
anunța intențiile ofensive, și, în minutul 13, Neagu trimite o pasă
excelentă în adâncime pentru Antal, dar Cadu reușește să-i sufle
mingea în ultimul moment. Ardelenii ripostează zece minute mai
târziu, dar Bud șutează slab după ce l-a pierdut pe Perendija pe
drum, și meciul are toate ingredientele pentru a ține cu sufletul
la gură asistența. Oțelul pare din ce în ce mai relaxată, joacă
fără inhibiții, și, în minutul 38, Ionuț Neagu ridică tribunele în
picioare cu primul său gol din Liga I.
Fără inspirație
După pauză, Madorlini a mutat ofensiv, încercând să se apropie de
poarta Oțelului, însă fără succes. Intrările lui Dică, Peralta și
Traore au rămas fără niciun fel de rezultat pe tabela de marcaj și
nu au adus pericol la poarta lui Grahovac. Mai mult, tot Oțelul a
mai trecut în câteva rânduri pe lângă gol, Costin și Antal
punându-l la muncă pe Nuno Claro. Astfel, CFR-ul pierde un tempo în
lupta pentru titlu și meciul din etapa viitoare cu Dinamo capătă o
altă însemnătate,, în timp ce Oțelul, încet dar sigur, începe să
„dea târcoale” locurilor de cupe europene.
Mă bucur că am recâștigat publicul. Sper să găsim și
un investitor pentru echipă, deoarece avem un potențial
extraordinar! Nu vorbim de cupele europene, nu suntem ca Dinamo, să
ne pregătim de Champions League
Marius Stan, președinte Oțelul
Cred că e inutil să negăm că am făcut un joc slab.
Oțelul nu ne-a surprins, știam că e o echipă vivace, de viteză și
agresivă. Noi mizăm pe alte calități, însă nu am fost la același
nivel cu ei. Campionatul este echilibrat și mai pot apărea
surprize. Și contracandidatele noastre pot pierde
oricând
Andrea Mandorlini, antrenor CFR