Lideri** de weekend

Rapidul respiră și fără Hizo. E adevărat, parcă un pic mai
sacadat. Așezarea e aceeași, traseele de joc nu s-au schimbat cine
știe ce, dar pacă a dispărut un pic din exuberanța și spiritul boem
al unei echipe care își țintuia antrenorul pe bancă o dată la două
finaluri de meci.

Sau, cel puțin, asta a fost impresia din prima repriză. Bine, și
Mediașul a contribuit la asta, sufocând „plămânul” Spadacio cu trei
oameni care răsăreau lângă el ca din pământ de fiecare dată când
brazilianul atingea mingea și aruncând în coasta apărării Rapidului
un Pârvulescu care l-a cam terorizat pe Păun. Realizările au fost
însă puține și trecute doar la capitolul „tactică”, pentru că în
rest… giuleștenii au atacat răbdător și fără succes, în timp ce
Mediașul a brevetat o nouă idee de echipă mică: contraatac și șut
de la 35 de metri, din unghi, evident, mult pe lângă. S-a întâmplat
de trei ori aseară, într-un interval de 20 de minute.

Fotbal doar după
pauză

Decisiv pentru Rapid a fost însă Marius Avram, băiatul
președintelui CCA dând un penalty în finalul reprizei pentru un
1-0 la pauză. Culmea, Gazul ar trebui să-i mulțumească, pentru că
de aici s-a încins și jocul, iar în repriza a doua s-a dat drumul
la fotbal. Atacuri, contraatacuri, o minge salvată de pe lina
porții de medieșeni la capul lui Grigorie, apoi Bornescu a făcut o
mică minune la un cap al lui Bud, dar Pârvulescu i-a venit până la
urmă de hac cu o torpilă de la 20 de metri. Și tocmai când
începuseră din tribună clasicele „scoate-l pe Grigorie!” sau
„Marius, iar nu joci nimic!”, a venit colacul de salvare. Spadacio
a potrivit o minge la marginea careului, a ochit și a pus-o exact
acolo de unde niciun portar din lume nu putea s-o mai scoată. Cu
șase minute înainte de final, Ioniță a marcat golul de 3-1 cu o
execuție de vârf adevărat, însă Gazul oricum nu mai dădea senzația
că poate întoarce meciul.

CLICK
AICI pentru a vedea cum s-a desfășurat
meciul

Primul meci: 6-1, la București, la 14
septembrie 1947

Ultimul meci: 4-2, la 19 octombrie
2008