Liderii suporterilor FC Timișoara au fost invitați de subprefectul de Timiș la sediul instituției pentru a da explicații privind protestul organizat joi seară, la discuții fiind așteptați și reprezentanți ai Poliției și Jandarmeriei.
"Subprefectul Laviniu Bedrosian a lansat această invitație pentru liderii suporterilor, de la care se așteaptă explicații pentru protestul de aseară, când au fost probleme pe o arteră importantă de intrare în oraș. De asemenea, au mai fost invitați și reprezentanți din conducerea clubului de fotbal, de la Poliția Timiș, Poliția Rutieră, Poliția Comunitară și Jandarmeria Timișoara, împreună cu care se va discuta posibilitatea de a preîntâmpina pe viitor astfel de manifestări", a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Daniela Baranga.
Radu Banciu: "E greu să fii vânător de elită în România"
"Septembrie violet", editorial de Dan Filoti
Totodată, la Jandarmeria Timișoara sunt așteptați în cursul zilei patru suporteri, reținuți și indentificați în timpul protestului, pentru a da declarații.
"Lucrăm în continuarea la identificarea suporterilor care au participat la protest. Până acum au fost identificate 12 persoane care sunt așteptate la secție să dea declarații. Din cele patru persoane identificate aseară încă nu s-a prezentat niciuna pentru declarații", a spus ofițerul de relații publice din cadrul Jandarmeriei Timișoara, Emilia Fînată.
În ceea ce privește persoanele care au fost rănite în urma protestului și au primit ajutor din partea Serviciului de Ambulanță, niciuna nu a necesitat spitalizare.
Protestul a început la antrenamentul de joi după-amiază al echipei, când aproximativ 600 de suporteri au scandat împotriva conducerii Federației Române de Fotbal, după ce a fost pusă în aplicare decizia FIFA, care prevede penalizarea cu șase puncte a echipei antrenate de Dușan Uhrin. Suporterii au scandat împotriva președintelui FRF, Mircea Sandu, precum și a secretarului general Adalbert Kassai, ultimul fiind considerat de fanii formației bănățene principalul vinovat pentru situația în care s-a ajuns.
MEDIAFAX
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER