Liderul Ligii 1 întâlnește singura echipă neînvinsă din campionat!** Dorinel se mulțumește și cu un egal!

Antrenorul echipei Oțelul Galați, Dorinel Munteanu, a declarat
că un punct obținut pe terenul formației FC Timișoara, în meciul
din etapa a XVI-a a Ligii I, ar fi unul foarte important pentru
echipa sa.

„Va fi foarte greu, întâlnim o echipă formată din
jucători foarte valoroși, o echipă neînvinsă până acum în
campionat. Depinde de noi să îi provocăm Timișoarei prima
înfrângere. Poate, luați individual, jucătorii Timișoarei ar fi mai
valoroși decât ai noștri, dar fotbalul este un sport de echipă și
duminică vor avea câștig de cauză cei care vor arăta mai mult decât
ceilalți ca o adevărată echipă. Sper să trimit în teren un
unsprezece unit, omogen, care să facă totul pentru a obține cel
puțin un punct. Știu despre Timișoara aproape totul, pericolul nu
vine neapărat de la Zicu, ci de la întreaga echipă. Jucătorii mei
trebuie să fie conștienți că îi așteaptă un joc foarte dificil”,
a
spus Munteanu.

Tehnicianul Oțelului a mai declarat că meciul cu Timișoara este
foarte important, pentru că se întâlnesc primele două clasate în
Liga I. „Nu știu dacă este derby-ul campionatului, dar cu
siguranță este un meci foarte important, pentru că se întâlnesc
ocupantele primelor două poziții din clasament. Lumea trebuie să
accepte acest lucru. Sper să fie un spectacol deosebit”
a
precizat Munteanu.

Antrenorul Oțelului nu are nicio problemă de lot înaintea
partidei cu FC Timișoara. Gălățenii vor pleca sâmbătă până la
București, iar apoi cu avionul către Timișoara.

Partida dintre FC Timișoara și Oțelul Galați, contând pentru
etapa a XVI-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora
20.30.

Publicat: 18 11. 2010, 17:58
Actualizat: 18 11. 2010, 19:59